Author(s): Author Not Specified / Language(s): Romanian
Issue: 1/2024
Prin apelul incident se critică parte din considerentele instanței de fond, apreciind apelanta incidentă faptul că acestea cuprind interpretări contradictorii, greșite ale problemei de drept incidente în cauză, fiind în contradicție cu cele reținute de către Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate în analiza constituționalității art. 31 alin. (1) Codul muncii. Considerentele criticate sunt: „Totodată, trebuie subliniată cerința potrivit căreia motivul denunțării contractului individual de muncă de către angajator nu poate fi decât necorespunderea profesională a salariatului. De aceea, angajatorul nu dispune de un drept discreționar de a înceta contractul individual de muncă în perioada de probă. Art. 31 alin. (1) din Codul muncii a instituit perioada de probă în scopul verificării „aptitudinilor salariatului” (bineînțeles profesionale, necesare activității pe care o desfășoară, nu de altă natură), astfel că denunțarea contractului are ca temei necorespunderea profesională a celui în cauză. Ca urmare, angajatorul nu va putea desface contractul individual de muncă, pe durata perioadei de probă, în temeiul art. 31 alin. (3) din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului. În cazul încetării contractului individual de muncă în perioada de probă, angajatorul nu are obligația să îi acorde salariatului preavizul minim legal prevăzut, chiar dacă încetarea reprezintă o concediere pentru necorespundere profesională a salariatului, cu particularități în raport cu regulile concedierii de drept comun. Așadar, dreptul angajatorului de a denunța unilateral contractul individual de muncă în perioada de probă este limitat de constatarea inaptitudinilor profesionale ale salariatului. Iar constatarea trebuie să se bazeze pe criterii obiective care, în cazul unui conflict de muncă, să poată fi verificate de judecător, pentru a înlătura în acest fel eventualele aprecieri abuzive, fără legătură cu relația de muncă, ale angajatorului.” În acord cu apelanta incidentă se constată că aceste considerente contravin considerentelor Curții Constituționale exprimate prin Deciziile 657 din 30 aprilie 2009 și 334/2012. Prin urmare, în mod eronat s-a reținut de către prima instanță faptul că denunțarea contractului are ca temei necorespunderea profesională a celui în cauză, că încetarea reprezintă o concediere pentru necorespundere profesională a salariatului, cu particularități în raport cu regulile concedierii de drept comun. Cu toate acestea, în privința considerentului potrivit căruia dreptul angajatorului de a denunța unilateral contractul individual de muncă în perioada de probă este limitat de constatarea inaptitudinilor profesionale ale salariatului, critica va fi privită ca neîntemeiată, atât timp cât prin Decizia 660/ 30.10.2018 Curtea Constituțională dezleagă în considerentul 17, următoarele: „17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse analizei de constituționalitate. Astfel, în ceea ce privește criticile referitoare la lipsa de claritate, de precizie și de previzibilitate a dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, invocate de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea apreciază că sunt relevante cele reținute prin Decizia nr. 334 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2012, în sensul că „regimul juridic aplicabil raporturilor de muncă pe parcursul perioadei de probă a fost expres reglementat de legiuitor ca fiind unul special față de cele pentru care nu se stabilește o atare perioadă. De aceea, pentru a verifica aptitudinile profesionale ale angajatului, legiuitorul a introdus și o condiție specială, aplicabilă raportului de muncă astfel încheiat, și anume notificarea prevăzută la art. 31 alin. (3) din Codul muncii, notificare ce nu trebuie motivată și care echivalează cu faptul că aptitudinile profesionale ale angajatului nu corespund cerințelor postului. Este o decizie discreționară luată de angajator, acesta deținând o poziție care presupune inclusiv luarea unei atare decizii. De altfel, clauza contractuală criticată încurajează perfecționarea profesională continuă a angajaților, fiind convenită și agreată de ambele părți la încheierea contractului”. De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că „textele criticate nu împiedică angajații ale căror contracte individuale de muncă încetează în timpul perioadei de probă, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Codul muncii, să se adreseze justiției pentru a contesta notificarea emisă de angajator și de a beneficia de toate mijlocele și garanțiile procesuale prevăzute în acest sens de legea procesual civilă”. Totodată, prin Decizia nr. 657 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, Curtea a reținut că o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului - spre exemplu, obligarea salariatului la executarea unor sarcini de serviciu care nu corespund funcției sau postului ocupat - ar putea fi contestată în fața instanței de judecată în virtutea principiului bunei-credințe în desfășurarea relațiilor de muncă, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii, dar și de art. 57 din Constituție. Aceleași dezlegări le cuprinde și motivarea Deciziei 716/09.11.2017 a Curții Constituționale: „17. Un alt aspect de neconstituționalitate invocat privește pretinsul caracter discriminatoriu al dispozițiilor de lege criticate. În acest sens, autorul excepției compară medicii aflați în perioada de probă și medicii care nu se află într-o asemenea perioadă de probă, din perspectiva modalităților de încetare a raporturilor de muncă. Curtea observă însă că cele două categorii de persoane comparate se află în situații diferite. Astfel, cu privire la regimul juridic aplicabil contractelor individuale de muncă în care s-a prevăzut o perioadă de probă, Curtea, prin Decizia nr. 334 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2012, a arătat că „a fost expres reglementat de legiuitor ca fiind unul special față de cele pentru care nu se stabilește o atare perioadă. De aceea, pentru a verifica aptitudinile profesionale ale angajatului, legiuitorul a introdus și o condiție specială, aplicabilă raportului de muncă astfel încheiat, și anume notificarea prevăzută la art. 31 alin. (3) din Codul muncii, notificare ce nu trebuie motivată și care echivalează cu faptul că aptitudinile profesionale ale angajatului nu corespund cerințelor postului. Este o decizie discreționară luată de angajator, acesta deținând o poziție care presupune inclusiv luarea unei atari decizii. De altfel, clauza contractuală criticată încurajează perfecționarea profesională continuă a angajaților, fiind convenită și agreată de ambele părți la încheierea contractului.” Așa fiind, prin raportare la cele statuate de către Curtea Constituțională se constată că motivul nu poate fi primit, dezlegarea primei instanțe nefiind greșită. Pentru toate aceste motive, Curtea a admis apelul incident declarat de apelanta-incidentă si a schimbat în parte sentința civilă apelată și, în rejudecare, a înlăturat în parte considerentele criticate, înlocuindu-le cu cele cuprinse în motivarea prezentei decizii și a menținut soluția pronunțată de către prima instanță de fond.
More...
