We kindly inform you that, as long as the subject affiliation of our 300.000+ articles is in progress, you might get unsufficient or no results on your third level or second level search. In this case, please broaden your search criteria.
Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 23 din 19 ianuarie 2024
More...
Se constată că prima instanță a ignorat temeiul încetării contractului de muncă al reclamantei, respectiv că acesta nu a încetat în cadrul unei concedieri colective pentru a se putea discuta îndreptățirea reclamantei la plata salariilor compensatorii, apelul pârâtei fiind întemeiat sub acest aspect. Nu poate fi reținută apărarea reclamantei relativ la faptul că nu putea fi supusă unei noi perioade de probă, întrucât art. 32 alin. (2) Codul muncii reglementează posibilitatea ca salariatul să fie supus unei noi perioade de probă în situația în care acesta debutează la același angajator într-o nouă funcție sau profesie.
More...
Prin apelul incident se critică parte din considerentele instanței de fond, apreciind apelanta incidentă faptul că acestea cuprind interpretări contradictorii, greșite ale problemei de drept incidente în cauză, fiind în contradicție cu cele reținute de către Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate în analiza constituționalității art. 31 alin. (1) Codul muncii. Considerentele criticate sunt: „Totodată, trebuie subliniată cerința potrivit căreia motivul denunțării contractului individual de muncă de către angajator nu poate fi decât necorespunderea profesională a salariatului. De aceea, angajatorul nu dispune de un drept discreționar de a înceta contractul individual de muncă în perioada de probă. Art. 31 alin. (1) din Codul muncii a instituit perioada de probă în scopul verificării „aptitudinilor salariatului” (bineînțeles profesionale, necesare activității pe care o desfășoară, nu de altă natură), astfel că denunțarea contractului are ca temei necorespunderea profesională a celui în cauză. Ca urmare, angajatorul nu va putea desface contractul individual de muncă, pe durata perioadei de probă, în temeiul art. 31 alin. (3) din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului. În cazul încetării contractului individual de muncă în perioada de probă, angajatorul nu are obligația să îi acorde salariatului preavizul minim legal prevăzut, chiar dacă încetarea reprezintă o concediere pentru necorespundere profesională a salariatului, cu particularități în raport cu regulile concedierii de drept comun. Așadar, dreptul angajatorului de a denunța unilateral contractul individual de muncă în perioada de probă este limitat de constatarea inaptitudinilor profesionale ale salariatului. Iar constatarea trebuie să se bazeze pe criterii obiective care, în cazul unui conflict de muncă, să poată fi verificate de judecător, pentru a înlătura în acest fel eventualele aprecieri abuzive, fără legătură cu relația de muncă, ale angajatorului.” În acord cu apelanta incidentă se constată că aceste considerente contravin considerentelor Curții Constituționale exprimate prin Deciziile 657 din 30 aprilie 2009 și 334/2012. Prin urmare, în mod eronat s-a reținut de către prima instanță faptul că denunțarea contractului are ca temei necorespunderea profesională a celui în cauză, că încetarea reprezintă o concediere pentru necorespundere profesională a salariatului, cu particularități în raport cu regulile concedierii de drept comun. Cu toate acestea, în privința considerentului potrivit căruia dreptul angajatorului de a denunța unilateral contractul individual de muncă în perioada de probă este limitat de constatarea inaptitudinilor profesionale ale salariatului, critica va fi privită ca neîntemeiată, atât timp cât prin Decizia 660/ 30.10.2018 Curtea Constituțională dezleagă în considerentul 17, următoarele: „17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse analizei de constituționalitate. Astfel, în ceea ce privește criticile referitoare la lipsa de claritate, de precizie și de previzibilitate a dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, invocate de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea apreciază că sunt relevante cele reținute prin Decizia nr. 334 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2012, în sensul că „regimul juridic aplicabil raporturilor de muncă pe parcursul perioadei de probă a fost expres reglementat de legiuitor ca fiind unul special față de cele pentru care nu se stabilește o atare perioadă. De aceea, pentru a verifica aptitudinile profesionale ale angajatului, legiuitorul a introdus și o condiție specială, aplicabilă raportului de muncă astfel încheiat, și anume notificarea prevăzută la art. 31 alin. (3) din Codul muncii, notificare ce nu trebuie motivată și care echivalează cu faptul că aptitudinile profesionale ale angajatului nu corespund cerințelor postului. Este o decizie discreționară luată de angajator, acesta deținând o poziție care presupune inclusiv luarea unei atare decizii. De altfel, clauza contractuală criticată încurajează perfecționarea profesională continuă a angajaților, fiind convenită și agreată de ambele părți la încheierea contractului”. De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că „textele criticate nu împiedică angajații ale căror contracte individuale de muncă încetează în timpul perioadei de probă, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Codul muncii, să se adreseze justiției pentru a contesta notificarea emisă de angajator și de a beneficia de toate mijlocele și garanțiile procesuale prevăzute în acest sens de legea procesual civilă”. Totodată, prin Decizia nr. 657 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, Curtea a reținut că o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului - spre exemplu, obligarea salariatului la executarea unor sarcini de serviciu care nu corespund funcției sau postului ocupat - ar putea fi contestată în fața instanței de judecată în virtutea principiului bunei-credințe în desfășurarea relațiilor de muncă, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii, dar și de art. 57 din Constituție. Aceleași dezlegări le cuprinde și motivarea Deciziei 716/09.11.2017 a Curții Constituționale: „17. Un alt aspect de neconstituționalitate invocat privește pretinsul caracter discriminatoriu al dispozițiilor de lege criticate. În acest sens, autorul excepției compară medicii aflați în perioada de probă și medicii care nu se află într-o asemenea perioadă de probă, din perspectiva modalităților de încetare a raporturilor de muncă. Curtea observă însă că cele două categorii de persoane comparate se află în situații diferite. Astfel, cu privire la regimul juridic aplicabil contractelor individuale de muncă în care s-a prevăzut o perioadă de probă, Curtea, prin Decizia nr. 334 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2012, a arătat că „a fost expres reglementat de legiuitor ca fiind unul special față de cele pentru care nu se stabilește o atare perioadă. De aceea, pentru a verifica aptitudinile profesionale ale angajatului, legiuitorul a introdus și o condiție specială, aplicabilă raportului de muncă astfel încheiat, și anume notificarea prevăzută la art. 31 alin. (3) din Codul muncii, notificare ce nu trebuie motivată și care echivalează cu faptul că aptitudinile profesionale ale angajatului nu corespund cerințelor postului. Este o decizie discreționară luată de angajator, acesta deținând o poziție care presupune inclusiv luarea unei atari decizii. De altfel, clauza contractuală criticată încurajează perfecționarea profesională continuă a angajaților, fiind convenită și agreată de ambele părți la încheierea contractului.” Așa fiind, prin raportare la cele statuate de către Curtea Constituțională se constată că motivul nu poate fi primit, dezlegarea primei instanțe nefiind greșită. Pentru toate aceste motive, Curtea a admis apelul incident declarat de apelanta-incidentă si a schimbat în parte sentința civilă apelată și, în rejudecare, a înlăturat în parte considerentele criticate, înlocuindu-le cu cele cuprinse în motivarea prezentei decizii și a menținut soluția pronunțată de către prima instanță de fond.
More...
Decizia trebuie să conțină descrierea faptei în concret pentru care a fost sancționat salariatul. Prin descriere trebuie să se înțeleagă prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor în legătură cu munca, o înfrângere a obligațiilor izvorâte din contractul individual de muncă. Angajatorul nu poate invoca alte acte exterioare deciziei pentru a justifica îndeplinirea acestei cerințe legale.
More...
Nesemnarea statelor de plată de către salariați nu conduce în mod necesar la concluzia că plata salariului nu a fost efectuată și, cu atât mai puțin că serviciile nu au fost prestate, cum eronat a apreciat recurenta-pârâtă, normele de dreptul muncii anterior citate permițând ca dovada plății salariului să poată fi realizată și prin alte documente justificative, nu doar prin semnătura salariatului. În ceea ce privește prestarea efectivă a muncii în timpul programului de lucru, se constată că la dosarul de fond au fost anexate documente justificative care atestă atât prestarea muncii prin întocmirea rapoartelor zilnice/lunare/săptămânale în perioada verificată, cât și prezența efectivă pe șantier a salariaților intimatei-reclamante, atestată de fișele colective de prezență. De altfel, nerealitatea operațiunii de prestare de servicii nu poate fi dedusă, cum eronat apreciază în recurs recurenta DGRFP Craiova, din neplata salariului, în condițiile în care toate celelalte documente anexate decontului justificativ supus avizării dovedesc că în luna decembrie 2016, cu excepția perioadei de suspendare a lucrărilor din motive neprevăzute, intimata-reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii. În ceea ce privește lipsa numerelor de înregistrare de pe rapoartele zilnice/lunare/săptămânale, instanța de recurs reține că acest aspect reprezintă o condiție de formă care nu poate conduce, prin ea însăși, la concluzia că serviciile nu au fost prestate.
More...
Prezentul litigiu are drept finalitate acordarea unor drepturi salariale, reprezentând sporul de 35% pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene-PNRR, începând cu data de 01.06.2022, pe toată perioada de implementare a Planului național de redresare și reziliență a României, astfel că acesta are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public. Normele cuprinse în art. 536 din Codul administrativ au caracter special și trebuie aplicate cu prioritate. În aceste condiții, în raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, raportat și la efectele hotărârii, Înalta Curte constată că această cauză intră sub incidența dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ, mai sus redate, coroborate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, competența materială și teritorială în soluționarea prezentei cauze aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița, în a cărui circumscripție se află domiciliul reclamantului, neavând relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat.
More...
Calitatea procesuală activă a federațiilor, confederațiilor sau uniunilor sindicale, ca forme de asociere a sindicatelor/organizațiilor sindicale, Înalta Curte formulează observația că și acestea au aceleași drepturi ca ale sindicatelor/organizațiilor sindicale care le constituie, având în vedere scopul pentru care s-a realizat această asociere, respectiv apărarea drepturilor și intereselor salariaților, membri ai unui sindicat dintr-un anumit domeniu ori sector de activitate.
More...
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, decizia nr. 3/2024, M. Of. nr. 422 din 9 mai 2024
More...
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, decizia nr. 6/2024, M. Of. nr. 548 din 12 iunie 2024
More...
Contrar susținerilor apelantei, prezentul litigiu nu este întemeiat pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, pentru a atrage competența materială procesuală a instanței de contencios administrativ, ci privește dreptul la pensie al părții intimate reclamante, anume restituirea de către apelanta pârâtă a unor sume reținute de aceasta din cuantumul pensiei la care era îndreptățită partea reclamantă. Astfel, raporturile dintre părțile din prezentul litigiu sunt de asigurări sociale, deoarece vizează cuantumul drepturilor de pensie aparținând intimatului reclamant, iar nu drept public, cum greșit susține apelanta, între cele două părți nefiind instituite raporturi de putere publică, în sensul art. 5 lit. jj) din Codul administrativ. Aspectul că partea din pensie a cărei restituire se solicită este reprezentată de contribuția de asigurări sociale de sănătate, contribuție ce reprezintă o creanță fiscală principală, în sensul art. 1 pct. 11 din Codul de procedură fiscală, nu schimbă natura juridică a raportului de asigurări sociale născut între apelantă și intimat. Prin urmare, competența materială procesuală se stabilește în considerarea raportului juridic dedus judecății, concluzie ce rezultă și din decizia în interesul legii nr. 18/2016, invocată de către apelantă, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că pentru determinarea competenței materiale procesuale sunt relevante natura litigiilor și obiectul acestora.
More...
Aprecierea instanței de fond privind inadmisibilitatea probei cu martori în temeiul art. 309 alin. (5) C. proc. civ. este rezultatul încălcării dispozițiilor legale prevăzute de art. 81 alin. (2) din Legea nr. 53/2003. Potrivit art. 81 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia, dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă. De asemenea, instanța de recurs constată că sunt relevante și dispozițiile alineatului 8 al art. 81 din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respective. Dispoziția legală enunțată reglementează posibilitatea angajatorului de a renunța la beneficiul preavizului, în ipoteza demisiei salariatului. Rezultă din prevederile legale enunțate că proba cu martori este admisibilă în ipoteza dovedirii existenței demisiei, iar împrejurarea că nu există preaviz, nu conduce în mod automat la concluzia că nu există demisie, de vreme ce legiuitorul a reglementat și posibilitatea demisiei fără preaviz, în ipoteza existenței acordului angajatorului.
More...
În cauză, suntem în ipoteza reglementată de art. 46 alin. (2) C. muncii și nu în cea prevăzută de art. 46 alin. (1) C. muncii și în consecință pentru prelungirea detașării dispusă inițial prin Decizia (...)/30.06.2022, angajatorul trebuia să obțină acordul salariatului. În cauză decizia de prelungire a detașării, respectiv Decizia nr. (...)/ 30.12.2022 s-a emis fără acordul apelantei-reclamante și prin urmare, în raport de dispoziția imperativă a art. 46 alin. (2) C. muncii, contestația formulată este pe deplin întemeiată, impunându-se anularea deciziei, cum corect a reținut și prima instanță.
More...
Prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât reclamantul nu a formulat o acțiune împotriva unei ordonanțe a Guvernului și nici nu a contestat un act administrativ emis în baza unei ordonanțe a Guvernului României, ci a solicitat anularea Ordinului nr. X/22.06.2016 emis de Președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, acesta fiind emis în baza prevederilor art. 97 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în vigoare la data emiterii ordinului menționat. De asemenea, Deciziile Curții Constituționale nr. 790/2021 și nr. 164/2022 au statuat neconstituționalitatea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și nu au vizat o dispoziție dintr-o ordonanță a Guvernului, astfel că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura prealabilă.
More...
i) Art. 51 alin. (2) C. muncii reglementează un caz de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului. Prin fapta sa de a lipsi nemotivat, ceea ce înseamnă că a făcut acest lucru în mod voluntar, alegând liber să nu se prezinte la locul de muncă, salariatul creează situația premisă în care angajatorul poate dispune suspendarea contractului individual de muncă, ambele părți cunoscând din textul legal că aceasta poate fi consecința absențelor nejustificate. ii). Întrucât concediul fără plată presupune absența salariatului de la serviciu, angajatorul beneficiază de o putere de apreciere, pentru asigurarea unui just echilibru între interesul său de a beneficia de munca salariatului în ziua respectivă și motivul pentru care salariatul solicită acordarea concediului. Curtea reține că motivul respingerii cererii de acordare a cererii de concediu fără plată pentru ziua de 6.09.2022 nu a avut caracter abuziv, ci s-a înscris în această putere de apreciere a angajatorului. Pretenția acestuia ca cererea de concediu să se facă cu 24 de ore înainte, adică în ziua anterioară celei în care salariatul deja a început să lipsească, este legitimă, din perspectiva necesității respectării unei minime discipline a muncii sub aspectul prezenței la serviciu, precum și din aceea a organizării sarcinilor de lucru cu luarea în considerare a concediilor de care salariații beneficiază.
More...
Prevederile Legii nr. 24/2000 sunt aplicabile, după cum reiese chiar din titlul legii, doar în cazul actelor normative. Prin urmare, în cazul dispozițiilor emise de Primarul Comunei C. nu se poate reține incidența prevederilor referitoare la modificarea, completarea și abrogarea actelor normative. Printr-o dispoziție din 12.12.2018 s-a dispus ca începând cu 01.01.2019 comisia de proiect constituită prin dispoziția din 29.06.2018 să își înceteze activitatea și să fie desființată, cu consecința că beneficiul majorării de 20% din salariul de bază, începând cu 01.01.2019, nu s-a mai acordat. Dispoziția din 12.12.2018 reprezintă un act administrativ care și-a produs efectele depline începând cu 01.01.2019, inclusiv cele referitoare la sistarea plății majorării salariale stabilite prin dispoziția din 29.06.2018, iar acest act nu a fost anulat, nici revocat, legalitatea dispoziției nefiind pusă în discuție pe alte căi procedurale.
More...
Apelanta nu a putut produce nicio dovadă dintre cele permise de art. 168 din Codul muncii, după cum nu a putut indica nici măcar o valoare aproximativă a salariilor considerate a fi parțial achitate reclamantului, în schimb s-a prevalat de pozițiile de director tehnic, asociat și administrator pe care reclamantul le-a îndeplinit în cadrul societății, pentru a justifica lipsa întocmirii dovezilor de achitare a salariilor. Cu toate acestea, societatea apelată nu se poate deroba de obligațiile ce-i revin în calitate de angajator, invocând culpa persoanelor din organele de conducere, întrucât, potrivit art. 219 alin. (1) C.civ., faptele licite sau ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, iar, pe de altă parte, toți trei asociații au îndeplinit concomitent și calitățile de salariați și administratori. Derularea paralelă între aceleași părți a unor contracte de mandat nu poate goli de conținut contractul de muncă și nu poate atrage anularea efectelor sale firești, în condițiile în care nu s-a contestat că reclamantul și-a îndeplinit propriile obligații ce-i reveneau în calitate de director tehnic. Atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului implică constatarea săvârșirii unei fapte ilicite legate de activitatea propriu-zisă a salariatului. Materialul probator administrat în cauză determină orientarea instanței către încadrarea operațiunilor financiare efectuate de reclamant în categoria actelor și faptelor juridice săvârșite de administrator, specifice materiei societară. Cum prejudiciul invocat de societatea pârâtă nu s-a demonstrat că derivă din raportul de muncă în care a fost implicat reclamantul sau că acesta ar fi consecința unei fapte ilicite săvârșite de reclamant în legătură cu atribuțiile specifice funcției de director tehnic ocupate, apare ca fiind justă soluția primei instanțe de respingere a cererii reconvenționale îndreptată împotriva reclamantului.
More...
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept decizia nr. 28/2024, M. Of. nr. 669 din 12 iulie 2024
More...
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept decizia nr. 32/2024, M. Of. nr. 792 din 12 august 2024
More...
In situația concedierii pentru desființarea postului, situație prevăzută de art. 65 Codul muncii, angajatorului nu-i este impusă obligația de a oferi locuri de muncă vacante sau de a solicita sprijinul A.J.O.F.M. pentru redistribuirea salariatului și cum contestatorul a fost concediat în temeiul art. 65 Codul muncii, ca urmare a desființării postului, nu sunt incidente dispozițiile art. 76 lit. d) Codul muncii, iar dispoziția contestată nu este afectată de nulitate absolută.
More...
În condițiile în care intimatului pârât i s-a desfăcut contractul individual de muncă înaintea perioadei de minim 3 ani de la finalizarea stagiilor de pregătire profesională, în mod greșit prima instanță nu a reținut incidența dispozițiilor art. 2 din actul adițional la contractul individual de muncă, și care sunt fără echivoc în sensul că pârâtul având obligația, asumată prin contract, de a plăti reclamantei toate cheltuielile efectuate pentru pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada rămasă nelucrată.
More...
