Međusobna povezanost i upućenost kao naša zajednička sudbina

Author(s): Marko P. Đurić / Language(s): Bosnian Issue: 61-62/2013

In the present paper the author deals with the issues of interconnectedness and interdependence of Christians and Muslims, primarily from his own religious perspective. However, in his view this interconnectedness had never existed between Balkan Serbian-Orthodox Christians and Sunni Muslims, and as a result, the history of these relations is not exemplary. The author perceives interconnectedness between Christians and Muslims, and two historic churches respectively, as a crucial need at the present historic conjuncture. Understandably, this interconnectedness should not be pursued at the expense of one’s own identity, but as a way of its enriching and building religious peace among Balkan believers. The crux of the matter is that without peace among different religions , there could be no peace among Balkan peoples. In order to achieve this goal it is indispensable for us to learn the truth about the other, both in theological and other respects.

Staza duhovnog viteštva Ahmed-ef. Mešića

Author(s): Mubina Moker / Language(s): Bosnian Issue: 61-62/2013

This paper is a modest attempt to represent the figure and work of a great teacher and mesnevihan (scholar of the Mesnevi) from Tuzla, effendi Ahmed Mešić, also known as Kadija (Shar’ia judge), on the occasion of the 20th anniversary of his death. The paper deals with effendi Ahmed’s tarikat (the path that one must take to reach Allah) in the light of the Mesnevi. His work on the Mesnevi was observed from two perspectives: the theoretical and practical. At the theoretical level effendi Ahmed’s translation of the first volume of the Mesnevi into Bosnian was presented along with his comments and authentic way of ‘’communicating’’ with this renowned work of Rumi. At the practical level effendi Ahmed is presented as a Mesnevi scholar and the founder of the Department of Mesnevi Scholarship in Tuzla. Each segment of effendi Ahmed’s work is largely presented through his own words and attitudes being expressed in his comments with regard to the translation of the Mesnevi.

Sveta mjesta – ogledalo jedinstva

Author(s): Ġolāmrezā Akramī / Language(s): Bosnian Issue: 61-62/2013

One of the principal needs of man and his preoccupation is the tendency to reach ”absolute perfection” and His closeness. This ”Holiness”, ”endless Perfection” and ”total Existence” is called, in the language of religion, ”God”, ”Allah”, ”Yahweh”, and ”Ahura Mazd”. Religions were revealed to help man reach God’s closeness. All the religions have symbols, marks, Books, holy times and places which allow man to come closer to God and feel connected to Him. In other words, these holy elements allow man to reach the divine and feel with his being the sense of His omnipresence and a connection with Him. In this experience, holy and blessed places such as synagogues, churches, mosques and other places of pilgrimage play an important role and are at the focus of attention of the followers of all the religious directions. These are the places where the material world is immersed in the spiritual; these are the places of Divine presence and the return to a spiritual unity with the Truth. In short, holy places lead to the world of Melekut and open the access to spiritual heights. At such places, persons who seek spirituality, God and light, search for their ”Lost One”, who is their ultimate goal. This paper analyses the theoretical foundations and the wisdom of holy places from the point of view of comparative religious studies and phenomenology of religion. The first part analyses the notion of ”holy” (moqaddas) linguistically and terminologically, and presents the positions of two distinguished theoreticians of comparative religious studies and phenomenology of religion: Otto Rudolf and Mircea Eliade, and provides a short overview of the meaning of holiness in Islam and the Qur’an. The second part deals with particularities, features and philosophy of existence of holy places and the way believers meet and ”communicate” with those places. The third part summarises the results and the conclusions and presents proposals regarding holy places.

Iz neobjavljenog prijevoda i komentara prvog sveska Mesnevije

Author(s): Ahmed-ef. Mešić / Language(s): Bosnian Issue: 61-62/2013

Ispod naslova ove priče merhum Abidin navodi kako se prenosi (rivâjet) da je jednom prilikom plemeniti ashab, drug Božijeg poslanika Muhammeda, alejhisselam, Džâbir, pokucao na vrata stana Božijeg poslanika, pa kada je Božiji poslanik upitao: “Ko je?” Džabir je odgovorio: “Ja sam”. Tada je Božiji poslanik, sallallahu alejhi ve sellem, rekao da mu se takav odgovor ne sviđa i upozorio je Džabira da izbjegava takav odgovor.

Duh islama u čitanju Ahmeda Mešića: Jedna teološka kritika modernoga koncepta razumijevanja sunneta

Author(s): Samir Beglerović / Language(s): Bosnian Issue: 61-62/2013

The paper exposes and analyses the critiscism of the concept of Sunnet theology of Fazlur Rahman, presented primarily in two published theological analyses, and subsequently the shorter version in manuscript and on the margins of the book written by Ahmed Mešić – a Sharia judge (kadija), theologian and a spitual teacher (Sheikh) from Tuzla. The final chapter of the paper is dedicated to remarks pertaining to the visible revival of Rahman’s thinking, ie. of neo-muteselian thinking in Bosnia.

НОВИ ДАННИ ЗА КАТОЛИШКАТА ПРОПАГАНДА ВЪ МАКЕДОНИЯ ПРЕЗЪ XVII ВЂКЪ

Author(s): Ivan Douitchev / Language(s): Bulgarian Issue: 01+02/1938

Dire Dio con la bellezza

Author(s): Giuseppina De Simone / Language(s): Italian Issue: 2/2007

Se è possibile dire Dio con la bellezza è prima di tutto e fondamentalmente perchè c’è un dirsi di Dio nella bellezza. Vale a tale proposito quanto afferma Heschel nella sua filosofia della religione: „Il pensiero di Dio non ha una facciata” (A.J. Heschel, L’uomo non è solo. Una filosofia della religione, Rusconi, Milano 1971, p. 133), pensare Dio è un pensare in Dio è sentirsi avvolti dalla sua onnipenetrante presenza. „Pensando a Lui, ci rendiamo conto che è attraverso di Lui che noi Lo pensiamo” (Ibidem, 134). Anche Scheler si muove in questa stessa linea quando sottolinea con forza che „tutto il sapere su Dio è sapere attraverso Dio” (M. Scheler, L’eterno nell’uomo, Fabbri, Milano 1972, p. 406). Non solo dunque tutto quello che noi possiamo dire di Dio, ma anche il modo del nostro dire trova la sua possibilità e i criteri della sua formulazione nel rivelarsi di Dio, nel suo venire incontro all’uomo perchè questi possa conoscerlo ed amarlo. Il dirsi di Dio è il manifestarsi del suo splendore, il suo lasciarsi sperimentare come sovrabbondante pienezza. Dio ci si mostra quale bellezza senza fine e oltre ogni misura, si comunica a noi nella bellezza. Ma la bellezza nella quale Dio si dice, nel suo permeare ogni fibra del reale è, per così dire, una bellezza ordinaria, è la trama stessa del vivere: una bellezza discreta, da imparare a riconoscere tra le pieghe dell’esistenza. A-l vesti pe Dumnezeu prin frumos. Dacă putem să-l vestim pe Dumnezeu prin frumos este pentru că Dumnezeu se dăruieşte în frumos. Cercetătorii au arătat că formele frumosului sunt schimbătoare în timp, supuse fiind creativităţii. Cu toate acestea există ceva dincolo de caracterul schimbător al formelor care permite recunoaşterea frumuseţii mereu noi şi totuşi perene. Ca să recunoaştem frumosul prin care Dumnezeu însuşi ni se dezvăluie trebuie să căutăm cu hotărâre frumuseţea, să învăţăm să o contemplăm (privind totul cu ochii spiritului), regăsind umilinţa şi fiind capabili să ascultăm. Mai mult, odată frumosul întâlnit şi gustat astfel, se cere transmis mai departe: trebuie să devenim martorii frumuseţii care ne uimeşte.

Uniunea lui Cristos cu creştinii, manifestată în simbolismul corpului mistic

Author(s): Remus Florin Bozântan / Language(s): Romanian Issue: 2/2007

RESUMÉ: L’Union du Christ avec les chrétiens, représentée par le symbolisme du corps mystique. Au-delà des divers symboles concernant l’Église, on peut développer une théologie du corps mystique dont les fondements ont été mis par saint Paul; l’idée de la vie qui anime la tête et les membres renvoie au mystère de la résurrection, le coeur de toute la foi. L’article vise d’approfondir la symbolique du corps mystique, en traitant des images telles: le pain de la vie, la vigne, le temple de l’Esprit, le symbole du couple, en abordant ensuite l’origine de la doctrine paulienne. Simbolul corpului mistic este cel mai utilizat de Sfânta Scriptură.

O naţiune indiferentă şi individualistă? Alte semne de întrebare asupra credinţei în România

Author(s): Simona Ştefana Zetea / Language(s): Romanian Issue: 2/2007

RESUMÉ: Un peuple indifférent et individualiste? Nouveaux signes alarmants sur l’état de la foi en Roumanie. Après avoir publié dans un autre numéro de cette même revue l’article L’indifférentisme religieux, une réalité qui nous concerne. Quelques signes alarmants sur l’état de la foi en Roumanie (qui cherche à tracer la situation de la foi en Roumanie à partir des données de la sociologie), je considère opportun d’approfondir cette réalité d’une autre perspective. Toujours à partir des éléments que nous offre la sociologie, j’essaie d’analyser en ce qui suit les valeurs des Roumains et, surtout, les non-valeurs (l’individualisme, la passivité, le consommisme, le conformisme, etc.), mais aussi la réalité de l’abandon et de l’avortement (qui rendent, malheureusement, la Roumanie célèbre en Occident), tout comme la pauvreté, une réalité douloureuse qui semble partiellement justifier les préoccupations superficielles des citoyens de la Roumanie, mais aussi la culture du divertissement qui semble une coordonnée importante de la réalité roumaine. Je pense que tous ces données puissent être utiles pour l’élaboration réaliste des projets pastoraux.

Eshatologia azi, o realitate în imaginaţia omului

Author(s): Traian Radu Coste / Language(s): Romanian Issue: 2/2007

În concepţia teologică creştină, eshatologia este în perspectiva celor două tradiţii răsăritene şi apusene o învăţătură sau doctrină bine stabilită. Biserica catolică o defineşte ca şi o ramură clară a teologiei dogmatice care tratează în primul rând evenimentele privitoare la sfârşitul pământesc al omului şi mântuirea acestuia1. Este un eveniment care priveşte moartea, judecata şi situaţia pe care o va avea sufletul uman în consecinţa celei de-a doua veniri al lui Isus Cristos. Aceste evenimente, ca şi realităţi ultime ale creaţiei, dezvoltă o idee asupra cum va fi instaurată Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu ca şi o culminare a operei răscumpărătoare săvârşite de Cristos. Die Eschatologie Heute, eine Wirklichkeit in die Vorstellung des Menschens: Die laiische Auslegung der Eschatologie hatt zwei Entwurfungen: eine bürgerliche und eine akademische Entwurfung. So die bürgerliche Entwurfung reserviert den ganzen Menschen das Recht eine eschatologiesche Theorie oder Hypothese in Umlauf zu bringen die mann Erfolg haben kann oder nicht an dem Publikum und die akademische Entwurfung die sich ein mall konkretisiert mit die Studien ins Theologie – Eschatologie, die eigenklich in solcher Universitäten ausgeführt sind. Aber die laiische Auslegung in die kirchliche Perspektive besitzt eine falsche Bedeutung die mann nicht so annehmen soll. In die Idee der Kirche, die Theorien und die laiische Auslegungen sind das Werk der privat Verlangungen der Menschen aber die an essentialen theologischen Studien verzichten so dass diese Personen keine Beglaubung von die Kirche bekommen.

De adventu Filii hominis in Marco. Parte II: Indagine integrativa

Author(s): Teodor Costin / Language(s): Italian Issue: 2/2007

Questa parte seconda, della nostra indagine sulla venuta del Figlio dell’uomo in Marco, procede con un’analisi dell’insieme dei testi, spiegati nella prima parte, e sarà divisa in quattro punti. Nel primo propponiamo brevemente una considerazione del concetto di „figlio dell’uomo” negli scritti del AT e del giudaismo e poi negli altri passi riuguardanti il Figlio dell’uomo in Marco per osservare il significato che tale espressione assume nel nostro vangelo. Nel secondo e terzo vogliamo cogliere l’identità del Figlio dell’uomo nei detti della sua venuta gloriosa e poi le caratteristiche della sua apparizione. Il quarto punto tratta la funzione del Figlio dell’uomo nella sua parusia: di raduno degli eletti e di supremo giudice escatologico. Alla fine, una conclusione rileverà il significato della venuta del Figlio dell’uomo risultante dalla nostra analisi e interpretazione dei testi. Venirea Fiului omului în Evanghelia după Marcu. Partea a II a: Analiză integrativă. Cea de-a doua parte a examinării pe care o facem temei venirii Fiului omului în Evanghelia lui Marcu prezintă o analiză integrativă a textelor pe care le-am interpretat în mod individual în prima parte. Tratarea se desfăşoară în patru puncte. Mai întâi, o prezentare sintetică a expresiei „fiul omului” în VT, în iudaism, în NT şi mai apoi în celelalte pasaje din Marcu identifică câmpul semantic al conceptului în evanghelia noastră. În continuare, se defineşte identitatea Fiului omului la venirea sa glorioasă, ca fiind Isus – Fiul lui Dumnezeu şezând de-a dreapta Tatălui şi, mai apoi, caracteristicile „parusiei” sale. În sfârşit, sunt elucidate funcţiunile Fiului omului la a doua sa venire.

Filosofie şi teologie la Vladimir Lossky

Author(s): Alin Tat / Language(s): Romanian Issue: 2/2007

Phylosophie et théologie chez Vladimir Lossky. Dans le présent article je relis quelques passages de l’oeuvre théologique de Vladimir Lossky pour questionner la place occupée par la philosophie dans l’édification dogmatique. Je suggère aussi certains rapprochements et différences par rapport au modèle catholique de la relation entre fides et ratio. En soulignant le primat incontestable du théologique, la place de l’expérience apophatique dans la formulation du discours dogmatique et le rôle du silence comme accomplissement mystique, le théologien orthodoxe offre des clefs herméneutiques pour interpréter correctement la tradition chrétienne. Filosofia a primit drept de cetate în creştinismul apusean cel puţin de pe vremea sfântului Toma de Aquino (sec. XIII). Autonomizându-se treptat în raport cu discursul strict teologic, aceasta a ajuns până la divorţ cu credinţa în anumite variante iluministe şi postiluministe. În cele ce urmează, îmi propun să investighez un autor din spaţiul teologic ortodox, şi anume cazul lui Vladimir Lossky. Voi comenta prologul lucrării sale de Introducere în teologia ortodoxă, intitulat „Credinţă şi teologie”.

Mass-media, o oglindă a percepţiei societăţii româneşti asupra Bisericii?

Author(s): Simona Ştefana Zetea / Language(s): Romanian Issue: 2/2007

Am arătat în articolul O naţiune indiferentă şi individualistă? Alte semne de întrebare asupra credinţei în România ce loc important ocupă mass-media (şi mai cu seamă televiziunea) în viaţa românilor, fapt nelipsit de consecinţe în ceea ce priveşte preocupările superficiale ale conaţionalilor noştri şi nonvalorile îmbrăţişate de mare parte a populaţiei României. Intenţionez ca în completarea articolului mai sus amintit să prezint în cele ce urmează felul în care cultivă şi reflectă mijloacele de informare în masă perspectiva societăţii asupra credinţei şi Bisericii, pe de o parte, şi felul în care mass-media propagă o serie de nonvalori în pofida vocaţiei lor eminamente pozitive, pe de altă parte. Sunt ilustrative articolele din presă, comentariile ce le însoţesc, emisiunile posturilor de radio şi televiziune în ceea ce priveşte perspectiva românilor asupra credinţei şi, mai ales, instituţiei Bisericii? Sunt scandalurile unicul declic pentru interesul religios? De ce, în pofida potenţialului pozitiv, mass-media cultivă mai degrabă nonvalori decât valori? Cui serveşte acest fapt? Cât este de generalizată această realitate? Ce este de făcut? Les médias, un reflet de la perception de la société roumaine sur l’Église? J’ai montré dans l’article Un peuple indifférent et individualiste? Nouveaux signes alarmants sur l’état de la foi en Roumanie la place que détiennent les médias (et surtout la télévision) dans la vie des Roumains. De ce point de vue, je considère utile d’approfondir, avant tout, la manière dont les moyens de communication sociale rendent les évènements de la vie de l’Église (surtout les scandales), en prétendant d’offrir des véritables réflexions sur le destin de l’Église (le présentant d’habitude comme sombre); j’essaierai de présenter en ce qui suit quelques cas illustratifs, tels la mort de Irina Cornici à Tanacu ou bien le meurtre du frère Roger à Taizé. Il est intéressant de suivre la manière dont ces deux malheureux événements ont été perçus par les journalistes et par l’opinion publique qu’ils forment indubitablement, devenant la source de bien de regrettables exagérations.

Violenţa, un flagel contemporan

Author(s): Andrei-Claudiu Hrişman / Language(s): Romanian Issue: 2/2007

Răsfoind filele Dicţionarului explicativ al limbii române, citim în dreptul cuvântului violenţă = „lipsă de stăpânire în vorbe sau fapte; vehemenţă, furie; faptul de a întrebuinţa forţa brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale”; un alt autor o explică astfel: „utilizarea puterii sau agresiunii fizice/psihice, ameninţarea cu acestea a unei persoane, grup sau comunităţi, şi are ca rezultat diverse grade de lezare a celuilalt: moartea, trauma psihologică, privarea sau dezintegrarea dintr-un grup social”. Aceste două explicaţii succinte pot fi completate de fiecare dintre noi, întrucât violenţa este un fenomen complex care se dezvoltă direct proporţional cu involuţia speciei umane. La violence, un fléau contemporain. Même si la violence est une caractéristique de la nature humaine, une réaction à notre frustration ou une conduite sociale apprise durant l’enfance ou la jeunesse, même si l’on définit la violence comme une conduite antisociale occasionnelle ou continue et même si on discerne ses causes, elle reste injustificable. Soit qu’on observe la violence à l’intérieur de la famille ou de la société ou la violence prêchée dans les grandes cathédrales, mosquées ou dans les petites chapelles laissées en silence, on doit surmonter le choque de la découverte et la curiosité de la recherche pour nous centrer sur la création d’une nouvelle mentalité qui puisse apprécier la nonviolence et non pas la lutte contre la violence, car la lutte contre la violence conduit souvent à la violence. En observant la publicité – volontaire ou involontaire – qu’on fait à la violence dans la politique, dans les médias, sur l’internet, dans la musique, dans le sport, au travail, dans les affaires, dans rue aussi bien que dans les écoles et dans les institutions réligieuses et en nous armant au même temps d’un optimisme réel, on peut conclure: la violence est un fléau contemporain contre lequel on doit lutter!

Distincţie pregnantă. Programul teologic al lui Joseph Ratzinger [Benedict al XVI-lea]

Author(s): Friedrich Wilhelm Graf / Language(s): Romanian Issue: 2/2007

De câteva decenii încoace aşa-numita economie a religiilor se numără printre modelele promiţătoare de interpretare din cadrul ştiinţelor religiei. Sociologul religiilor Peter L. Berger, care astăzi predă la Boston, a publicat în 1963 un eseu devenit între timp celebru „A Market Model for the Analysis of Ecumenicity”. În acesta Berger a analizat două evoluţii contradictorii de pe piaţa religiilor din SUA. Pe de o parte puteau fi observate variate contacte la nivelul discuţiilor dintre Bisericile creştine şi comunităţile religioase mai mici, tratative în legătură cu o colaborare concretă în cadrul domeniului social, convenţii în legătură cu asocieri pentru urmărirea aceloraşi scopuri precum şi discuţii despre fuziuni. Permanentul dialog ecumenic este parte integrantă a culturii religiose moderne, însă fără a se lămuri despre ce se discută în cadrul acestuia. Despre ce este vorba de fapt, dacă se face abstracţe de ritualurile tipice funcţionăreşti de a fi preocupat? Une distinction nette. Le programme théologique de Joseph Ratzinger [Benoît XVI]. Dans le contexte des continuels changements du marché religieux, la pensée de Benoît XVI peut être justement apprécié seulement a partir du programme théologique du professeur de dogmatique Joseph Ratzinger (jamais durant l’histoire récente du christianisme n’est monté sur la siège de saint Pierre un théologien et un intellectuel aussi éclatant). Dans le cadre d’un célèbre dialogue de 2004 avec Jürgen Habermas, le préfet de la Congrégation pour la doctrine de la foi a développé un problème fondamental de l’histoire de la pensée européenne: le rapport entre fides et ratio. Il interprète „les droits des hommes” comme manifestations de la ressemblance de l’homme à Dieu. Avec la déclaration Dominus Jesus, Joseph Ratzinger réaffirme la place prédilecte de l’Église catholique dans le sein du christianisme, non sans faire surgir des réactions dans les autres communautés ecclésiales. Deus caritas est, la première encyclique parle pourtant de l’unité de l’amour dans la création et l’histoire de la rédemption et caritas – l’oeuvre de l’amour de l’Église. Dans ses publications théologiques, le cardinale Joseph Ratzinger proclame la foi (la doctrine sociale catholique dans sa première encyclique) comme instance qui purifie la raison. Au fond, le pape et l’Église catholique à travers son élection) montre avoir décis de s’orienter sur la voie de l’affirmation de la distinction de l’Église romaine sur le marché religieux actuel.

Dubla funcţie a lui Cristos în corpul mistic

Author(s): Remus Florin Bozântan / Language(s): Romanian Issue: 2/2007

Sf. Pavel consideră că Cristos îndeplineşte două funcţii în corpul mistic: una transcendentă, aceea de cârmuitor, şi una imanentă şi anume, aceea de dătător de viaţă. Uneori spune că viaţa noastră este Cristos; alteori că este Spiritul Sfânt sau Spiritul lui Cristos. Funcţia transcendentă a lui Cristos – Cristos cap al corpului mistic Sf. Pavel afirmă că Cristos este un membru diferit faţă de noi, un membru deosebit faţă de cel pe care îl formăm noi, membrul capital1. Referindu-ne la întruparea noastră , apostolul ne numeşte la un moment dat membre ale trupului. „Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare în parte mădularele lui. El este deosebit pentru că Dumnezeu l-a aşezat asupra întregii Biserici, asupra oricărei fiinţe: „mai presus de oricare domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor”2. Cristos este un membru diferit de celelalte, deosebit, aşezat deasupra tuturor, El este capul trupului3: „El este capul morţii, pentru ca în toate să aibă cel dintâi loc” spune apostolul Pavel în prima scrisoare către Coloseni. La double fonction du Christ dans le corps mystique. Saint Paul considère que le Christ remplit deux fonctions dans le corps mystique: l’une trancendante (de chef) et l’autre imanente (de source de vie). Parfois, il dit que notre vie est Christ, d’autre fois que c’est l’Esprit Saint. Le Christ est la tête de l’Église dans le sens qu’Il en est le souffle et la vie. Le corps est soumis à la tête, avant tout dans le sens que tous les mebres partagent sa vie; la participation à la mort et à la vie du Christ est universelle, vu que le don de la redemption est universel.

Documentul jahwist, originea, datarea şi teologia lui

Author(s): Marius Grigore Furtună / Language(s): Romanian Issue: 2/2007

Canonul ebraic precum şi cel grec al Sfintei Scripturi se deschid cu un grup identic de scrieri, din punct de vedere al numărului şi cărţilor ce-l constituie. Acest grup este compus din primele cinci cărţi ale Sfintei Scripturi: Bere’sit (trad. din ebr.: „La început”) repectiv Geneza, ‘Elleh semôt (trad. din ebr.: „Acestea numele”), respectiv Exodul, Wayyiqra’ (trad. din ebr.: „Şi El a chemat”) respectiv Leviticul, Bemidbar (trad. din ebr.: „În pustiu”) respectiv Numerele (sau Numeri) şi Debarim (trad. din ebr.: „Cuvinte”) respectiv Deuteronomul. Grupul acestor prime cinci cărţi este numit în canonul ebraic Thora (Lege)1 iar în cel grec Pentateuh (Cinci suluri) 2. Le document yahviste, son origine, sa datation et sa théologie. Le canon hébraïque et celui grec de la Sainte Écriture s’ouvrent avec les même cinq livres: Bere’sit, ‘Elleh semôt, Wayyiqra’, Bemidbar, Debarim (Genèse, Exode, Lévitique, Nombres, Deutéronome), en se constituant en un groupe unitaire, dont le noyau est la Loi. L’unité de ces livres dérive aussi du fait qu’ils sont attribués tous au même auteur: Moïse. Le présent article vise à mettre en discussion l’unité structurelle et narrative du Pentateuque et, implicitement, l’identité de l’auteur. L’hypothèse de Wellhausen là-dessus, appelée la „théorie des documents”, consiste en l’idée que ce corpus de livres constitue le résultat d’un travail de rédaction de quatre documents: le yahviste (J), l’élohiste (E), le deutéronomique (D), le sacerdotal (P), dont le premier est le plus ancien. C’est l’histoire de celui-ci et surtout sa théologie qui font le sujet du présent article. Le document yahviste, élaboré en un contexte historique très bien défini, présente Dieu comme celui qui guide l’histoire du peuple qui le considère son Créateur. Le point de départ de sa théologie est la vocation d’Abraham et les promesses que Dieu lui fait et développe l’idée de l’histoire de la rédemption.

Corps et séduction

Author(s): Călin Săplăcan / Language(s): French Issue: 2/2007

Jamais le corps n’a été autant choyé, exhibé, voir adulé. L’image du corps semble plus valorisée que sa réalité, d’où ce désir de devenir image, de se construire une image, car aujourd’hui, paraître semble avoir plus de valeur qu’être. En paraphrasant Luc Ferry, lorsqu’on parle du corps et de son image, on peut se demander: „ne sommes-nous pas en train de vivre aujourd’hui, un fantasme? ou un rêve éveillé?” Rêve de possession: Du patrimoine matériel, spirituel, moral on passe au patrimoine corps, un véritable capital à faire durer, gérer et même fabriquer. Mais de quel corps parle-t-on? Il s’agit des représentations socioculturelles du corps, qui détermine l’étalon qui prévaut désormais: un corps élégant, séduisant, juvénile. C’est le corps des spots publicitaires, le corps des spectacles de mode, les corps présentés dans les films pornos. Les discours socioculturels actuels nous offrent aujourd’hui un corps abstrait, irréel: sans odeur, sans transpiration, sans rides, sans poils6, sans graisse laissant entrevoir un écart de plus en plus grand entre la réalité du corps et son image idéale, à tel point que Gilles Lipovetski parle d’un corps désubstantialisé. Corp şi seducţie. Seducţia joacă între deturnare şi revelaţie. A seduce înseamnă a rătăci, a duce la rătăcire, a conduce în afara drumului cel drept, dar şi a înşela, a trişa. Ea operează o inversie în care destinul subiectului trece în corp, nu ca şi un corp alienat care-şi revendică autonomia în faţa subiectului, ci ca provocare adresată celuilalt. Corpul este investit de o „calitate fatală” caracterizată printr-o putere proprie. Astfel dacă subiectul este caracterizat de dorinţă, ceea ce caracterizează corpul este seducţia. În seducţie corpul nu are dorinţă, de aceea este seducător. Remarcăm o substituire a corpului pulsional, locuit de dorinţă, cu un corp teatralizat. Dar termenul de seducţie poate lua forma unei alte semnificaţii ca aceea a înşelăciunii, a deturnării etc. Este vorba de o seducţie care produce o eclatare a aceluiaşi, pentru a se deschide la o alteritate radicală. Urmând această poziţie, una dintre funcţiile seducţiei este de a revela diferenţele, înscriindu-se într-o perspectivă etică sau estetică. Este vorba de o deschidere la întâlnire, la viaţa, la recunoaşterea celuilalt ca subiect. Corpul este întruparea însăşi a seducţiei. Pentru a seduce ochii celuilalt, corpul poate să se facă fascinant, căci din punct de vedere al seducţiei nu posedăm decât ceea ce arătăm. Corpul se exhibă prin podoabe şi semne, pentru a stimula schimbul, jocul, provocarea. Pentru a seduce nu serveşte la nimic să jucăm adevăr contra adevăr. Este suficient să manipulăm aparenţele.

Die Widerspiegelung des Solidaritätsbegriffs in der Pastoralkonstitution Gaudium et spes

Author(s): Bogdan L. Blaga / Language(s): German Issue: 2/2007

Die Pastoralkonstitution ist auf dem Konzil selbst entstanden und gehört zu den originellsten Texten der Versammlung. Sie legt beredtes Zeugnis vom Lernprozess der Konzilsväter ab1 und ist zu einem der berühmtesten Dokumente der jüngeren Kirchengeschichte avanciert: „zur Fenster und Türen öffnenden Magna Charta” (D. A. Seeber). „Der springende Punkt für dieses Konzil ist es also nicht, den einen oder den anderen der grundlegenden Glaubensartikel zu diskutieren, wobei die Lehrmeinungen der Kirchenväter, der klassischen und zeitgenössischen Theologen ausführlich dargelegt würden. Es wird vorausgesetzt, dass all dies hier wohl bekannt und anvertraut ist. Dafür braucht es kein Konzil. Aber von einer wiedergewonnenen, nüchternen und gelassenen Zustimmung zur umfassenden Lehrtradition der Kirche, wie sie in der Gesamttendenz und in ihrer Akzentsetzung in den Akten des Trienter Konzils und auch des Ersten Vatikanischen Konzils erkennbar ist, erwarten jene, die sich auf der ganzen Welt zum christlichen, katholischen und apostolischen Glauben bekennen, einen Sprung nach vorwärts, der einem vertieften Glaubensverständnis und der Gewissensbildung zugute kommt. Reflectarea conceptului de solidaritate în constituţia pastorală Gaudium et spes. Acest articol este al doilea dintr-o serie care îşi propune să investigheze detaliat conceptul de solidaritate. Constituţia pastorală Gaudium et spes este o creaţie originală a conciliului Vatican II. În sine ea nu este un document social, însă în reflecţia ei asupra practicii Bisericii conţine afirmaţii fundamentale şi necesare dezvoltării doctrinei sociale a Bisericii. Documentul încurajează toţi oamenii, toţi actorii sociali şi politici, ca printr-un dialog frăţesc şi caracterizat de iubire, să participe la realizarea unei lumi mai bune şi drepte. Constituţia cere credincioşilor catolici deschiderea de a învăţa de la credincioşii de alte confesiuni şi religii, precum şi de la atei, fiecare aducând o contribuţie proprie la acest process dinamic de reconfigurare a lumii.

De adventu Filii hominis in Marco. Parte I: Indagine interpretativa -

Author(s): Teodor Costin / Language(s): Italian Issue: 2/2007

Il vangelo di Marco contiene tre passi di natura escatologica che parlano di un tempo futuro, quando il Figlio dell’uomo ritornerà: 8,38; 13,26-27; e 14,61b-62. Il secondo e il terzo passo predicono specificamente che egli sarà visto venire con/ nelle nubi. La caratteristica comune di essere riferiti al passo di Daniele 7,13, classifica i nostri testi come distinti dagli altri detti sul Figlio dell’uomo presenti nel vangelo di Marco. Nella nostra opzione per un’analisi sincronica, consideriamo i testi come si presentano nella forma attuale, perciò non discuteremo la storia della redazione. Siamo invece interessati di vedere come l’autore sacro abbia compreso la venuta del Figlio dell’uomo e quale sia la portata cristologica dei nostri testi. Venirea Fiului omului în Evanghelia după Marcu. Partea I: Analiză interpretativă. Evanghelia lui Marcu conţine trei pasaje de natură escatologică (8,38; 13,26-27; 14,61b-62), care ne vorbesc despre un viitor în care Fiul omului se va reîntoarce. Caracteristica lor comună, de a se referi la Dn 7,13, clasifică cele trei texte ca distincte de celelalte în care mai apare expresia „Fiul omului” în Marcu. Printr-o analiză sincronică a textelor menţionate, vom căuta să elucidăm mesajul acestei evanghelii privitor la venirea Fiului omului şi învăţătura cristologică ce rezultă din ea. În această primă parte a examinării, ne ocupăm de interpretarea individuală a celor trei texte care ne relatează despre venirea glorioasă a Fiului omului.