Author(s): Mihaela Moraru / Language(s): Russian
Issue: 3/2012
Traducerea, această fascinantă aventură a spiritului, constituie o îndeletnicire ale cărei începuturi se pierd în negura miturilor. Fără îndoială că în faa fiecărui traducător în parte a stat, sau ar fi trebuit să stea, problema dificilă a adoptării unei strategii de lucru pentru a stabili ce anume este esenial să se conserve în traducere i care sunt căile posibile de aciune. Cum fiecare limbă are resursele ei proprii de expresie, „transferul” se realizează pe baza unui sistem de echivalene i a unor criterii cu sferă limitată de aplicabilitate, pe care traducătorul le stabilete el însui. Conservarea tuturor nuanelor stilistice în versiunea tradusă este greu de realizat, deoarece fiecare idiom dispune (la nivelul fonetic, al structurii gramaticale, al lexicului, etc.) de valori estetice (motivate, frecvent, extralingvistic), a căror recompunere fidelă este cu neputin¬ă. Totodată, însă, datorită virtuilor noii substane, mesajul artistic primar dobândete, în limba de receptare, o foră expresivă superioară, pe alocuri, modelului, compensând prin aceste „biruine” neîmplinirile din altă parte. Rolul traducătorului este să stabilească o punte între „consumator” i operă. Dacă s-a reuit sau nu, vor putea „judeca” cititorii, adică reprezentanii unei noi culturi, dar putem afirma cu convingere că fiecare dintre operele traduse poate acoperi, fără discordane, chiar unele goluri de pe „harta” literaturii universale.
More...
