Author(s): Not Specified Author / Language(s): Romanian
Issue: 2/2023
Potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. În cazul în care prin acțiunea formulată se solicită constatarea nulității absolute a unor contracte de credit și de garanție imobiliară, precum și a tuturor actelor juridice premergătoare încheierii acestora - de natură a configura falsa bonitate financiară a pârâtului-împrumutat -, este îndeplinită cerința existenței interesului reclamanților-garanți, având în vedere că, în condițiile declarării creditului ca neperformant și iminentei executări silite îndreptate împotriva acestora, apare evident faptul că folosul practic urmărit prin promovarea cererii de chemare în judecată se circumscrie obținerii de către reclamanți a unei situații juridice mai favorabile, concretizată în înlăturarea caracterului urmăribil al bunului imobil proprietatea lor, adus ca garanție pentru a asigura banca-pârâtă de riscul insolvabilității pârâtului-debitor. Cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice, ori în ipoteza fraudei la lege, când actul juridic este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative și este imorală atunci când este contrară bunelor moravuri. Aceste ipoteze sunt de natură a genera nulitatea absolută a actului juridic doar dacă atât cauza ilicită, cât și cea imorală sunt comune părților contractante, conturând o conivență la fraudă, sau, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o ori, după împrejurări, trebuia să o cunoască. Pentru ipoteza în care la încheierea contractului doar una din părți a urmărit un scop contrar legii sau bunelor moravuri, iar cocontractantul nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască acest aspect, soluția care se impune este cea a menținerii valabilității contractului. Astfel, din perspectiva cauzei juridice a acțiunii, conivența dovedită între reclamanții-garanți și pârâtul care a generat o activitate ilicită, bazată pe rea-credință, cu consecința prejudicierii intereselor băncii-pârâte prin încheierea unui contract de credit, nu are aptitudinea legală de a produce consecințe juridice pe tărâmul contractelor de credit și de garanție imobiliară, apărate de prezumția de bună-credință a băncii-pârâte, care nu a fost răsturnată. Prin urmare, în această situație, este legală soluția instanței de apel de menținere a valabilității contractelor de credit și de garanție imobiliară și a soluției de respingere a capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a acestora.
More...
