We kindly inform you that, as long as the subject affiliation of our 300.000+ articles is in progress, you might get unsufficient or no results on your third level or second level search. In this case, please broaden your search criteria.
Mișcarea națională susținută de asociațiile culturale românești cuprinde mai multe tipuri de manifestare artistică, iar printre acestea, cele muzicale ocupă un loc nu puțin important în spațiul cultural. În cercetările care s-au efectuat până acum cu privire la activitatea de promovare a culturii naționale de către diversele asociații și societăți culturale din Transilvania secolului al XIX-lea, se vorbește într-o măsură mai mică despre rolul pe care muzica l-a jucat în procesul de construire a identității naționale. Construirea identității implică, de asemenea, inocularea și consolidarea ideilor referitoare la caracteristicile constituente ale națiunii. Aceste caracteristici și-au găsit ecou și în muzică, iar rezultatul acestei asocieri s-a numit muzică națională, la rândul ei ajutând la formarea și consolidarea identității culturale naționale. Despre puterea, funcția și importanța muzicii în contextul propagandei culturii naționale ne vom referi în acest studiu, unde muzica națională se dovedește a fi un efect al emergenței naționale și un eficient instrument de propagandă ideologică. Ideea acestui studiu nu este de a face o hermeneutică a motivelor naționale pătrunse în muzica românească, ci de a discuta fenomenul național prin prisma activității muzicale generate în mare măsură de societățile culturale și reuniunile corale din Transilvania, precum și a funcției sociale pe care muzica a exercitat-o în secolul națiunilor. Decupajul istoric pe care îl folosesc vizează Transilvania în a doua jumătatea a secolului al XIX-lea, perioadă în care făcea parte din imperiul habsburgic, cât și Transilvania după unirea de la 1918 cu România, așadar, deceniile perioadei interbelice.
More...
Asociația Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român a fost înființată în anul 1861 la Sibiu, sub conducerea episcopului ortodox Andrei Șaguna. Aceasta a fost prima instituție culturală centrală a românilor din Transilvania și a jucat un rol important în emanciparea culturală și politică a națiunii române din Ardeal. Scopul declarat al Asociațiunii a fost promovarea intereselor poporului român, întărirea solidarității naționale, ridicarea nivelului cultural și economic al mulțimilor românești, mai ales de la sate. Principalele mijloace prin care urma să se realizeze aceste deziderate au fost conferințele, prelegerile, înființarea de biblioteci, școli țărănești, înfrățiri agricole, cooperative, bănci populare, muzee și case naționale. Un rol important l-au deținut acțiunile de alfabetizare, sprijinire a femeilor și organizarea de spectacole, expoziții și proiecții de film. Din considerente politico-istorice, pătrunderea Astrei în Maramureș a fost posibilă abia după anul 1900. Prin hărnicia unor cărturari au luat ființă despărțăminte ale Asociațiunii în anul 1904 la Șomcuta Mare, 1908 la Târgu-Lăpuș, 1911 la Vișeul de Sus și în 1914 la Sighetu-Marmației. În perioada interbelică, Astra a desfășurat o activitate deosebită, fiind principalul dinamizator cultural al provinciei.
More...
The deaths of the first two kings of Romania were faced with a vivid emotion by the Romanian people and by high ranking officials from abroad. The Funerals of Kings Carol I and Ferdinand I of Romania were organized under the laws and the Royal Protocol and according to the requirements that the kings showed in their wills. They were not different in content, symbols or the presence of important Romanian and foreign personalities of the time. Both kings had in their funerals catholic religious ceremonial because they were born catholic, and also Orthodox ceremonial because this is the religion of the country. The shock caused by the kings' passing made the headlines of the times. Many Romanian newspapers, and also some foreign ones, were full of eulogistic articles regarding the lives of the Romanian Kings. Their funeral ceremonials are important since they managed to show each monarch's personality, and the image they created during their lifetimes. Funeral ceremonies have the great merit of paying homage to the memory of the deceased. The bigger the honors, the greater the importance of that person in society and in the lives of those who knew them. Regardless of the magnitude of the funeral, as Cicero said, the lives of the deceased are best stored in the memories of the living. Likewise, we could say that the lives of the first two kings of Romania have remained and will remain permanently in the memory of posterity as long as their stories are kept and passed from generation to generation.
More...
L’Université roumaine de Cluj a été organisée sous l’égide du Conseil Dirigent [1] (1919), dans des conditions dures, quand le pays était financièrement épuisé et appauvri suite à la Grande Guerre. Pour que l’Université puisse réaliser sa mission nationale pour soutenir l’enseignement, la science, la culture elle avait besoin du soutien immédiat de la part de la société roumaine. Les recteurs ont compris que le soutien financier de l’État était insuffisant, donc pour cette raison ils ont fait appel aux grandes institutions culturelles et financières, aux entreprises industrielles et aux particuliers riches afin de créer des fonds spéciaux par le biais d’un moyen législatif. L’appel de l’Université de Transylvanie a fait écho et s’est reflété dans le grand nombre de donateurs et des donations en livres, gravures, cartes, oeuvres d’art, pièces de monnaie, des médailles et d’autres. De 1919 jusqu’en 1947, un grand nombre de donateurs privés et institutions d’État ont contribué au soutien des travaux scientifiques didactiques et culturels de l’Université de Cluj. Le premier grand donateur a été le roi Ferdinand I-er, lui-même, son exemple étant suivi par des personnalités (Gheorghe Sion, père et fils, Anastase Simu, Anna Hemmerle, Liviu et Iulian Marțian) et les institutions publiques du pays ainsi que de l’étranger. Parmi les nombreux problèmes avec lesquels l’Université de Cluj se confronte - le manque de laboratoires et des livres scientifiques – on a toujours les logements des étudiants qui sont insuffisants. Le grand public, composé par de différentes catégories sociales et professionnelles, a bien répondu à l’appel lancé par l’Université, pour augmenter les fonds nécessaires afin d’organiser des logements des étudiants. Les dons des institutions et des privées ont été différents, mais ils ont représenté un geste de gratitude à l’Université de Cluj et un moyen de soutenir l’enseignement supérieur roumain.
More...
Studiul critic al concursurilor de frumusețe, ca fenomene culturale și istorice, a fost eludat, în general, de cercetători în domeniul larg al științelor sociale. Acest lucru rezultă dintr-o perspectivă generală conform căreia concursurile de frumusețe sunt fie prea inteligibile – transparente în sensurile lor reificatoare și comerciale – fie prea opace – generând o serie de discursuri ideologice și naționaliste. Acest articol dorește să demonstreze faptul că, departe de a fi artefacte culturale depășite, concursurile de frumusețe reflectă valori, credințe, atitudini și așteptări sociale legate de feminitatea și frumusețea feminină în contexte sociale și culturale precise. Ca surse istorice noi, ele sunt structurate ca seturi de practici ritualizate, care au o logică socială, o funcție ideologică și care creează un spațiu legitim în sfera publică. Concursurile de frumusețe feminine își au originile în concursurile fotografice din secolul al XVIII-lea, create de oamenii de afaceri și ulterior apropriate și mediatizate de ziare și reviste. Crearea primelor concursuri internaționale „Miss Univers” din Galveston, Texas și „Miss Europe” din Paris, Franța, în anii imediat după „Marele Război” a fost o consecință a schimbărilor profunde sociale, economice și culturale care transformau societățile americane și europene în anii 1920. Cazul special al României se remarcă printre alți participanți internaționali la concurs, că nu una, ci două câștigătoare ale „Miss România” au fost alese între 1929 și 1932 de două grupuri de presă rivale: pe de o parte, ziarul „Universul” de dreapta și revista „Ilustrația Română”, iar, pe de altă parte, ziarele „Adevărul” și „Dimineața” cu orientare socialistă, cât și revista „Realitatea Ilustrată”. Acest articol prezintă textele organizaționale și discursive publicate de „Universul” pentru primul concurs de frumusețe „Miss România”, organizat la București la 13 ianuarie 1929, susținând că ziarul a contribuit la crearea unui context social și cultural în care participanții ar putea să se dezvolte timp de câțiva ani. În conformitate cu orientările precise stabilite de jurnalistul belgian Maurice de Waleffe, șeful concursului „Miss Europe”, „Universul” va alege prima „regină a frumuseții românești”, după o campanie de presă de două luni, care va stabili standardul pentru viitoarele concursuri de frumusețe. Importanța istorică a alegerii primei „regine a frumuseții” din România este urmată de succesul imediat: concursurile naționale de frumusețe vor deveni o tradiție anuală în România și vor continua să fie organizate până în anul 1935. Pentru contemporanii lor, precum și pentru oamenii de știință de astăzi, concursurile de frumusețe constituie spații sociale, în care înțelesurile culturale, cu relevanță istorică și socială au fost produse, consumate, diseminate sau respinse. Importanța lor este semnalată de numeroasele moduri în care identitatea de gen a fost definită, transformată și utilizată în scopuri politice, ideologice sau simbolice într-un cadru public competitiv, festiv și ludic.
More...
A doua jumătate a secolului al XIX-lea aduce în prim plan rezolvarea problemelor sanitare din România, grijă care trece de altfel în seama autorităților legiuitoare, dar și medicale. Sunt elaborate primele legi sanitare, iar până la finalul secolului vor fi modificate de mai multe ori. Problema sanitară începe să fie abordată și în armată, fiind gândite legislații care să fie utile pe timp de pace, dar și pe timp de război. Izbucnirea Primului Război Mondial arată precaritatea sistemul sanitar militar din armata românească, acesta nefiind pregătit să facă față unei mari conflagrații mondiale. Perioada de neutralitate este una benefică, din acest punct de vedere fiind puse la punct lucrurile deficitare ale serviciului. Personalul începe să fie specializat, organizat și reorganizat, apt pentru munca de front în condiții neprielnice, începând de la zonele cele mai avansate și mai apropiate de linia frontului până la spitalele de interior. Pe parcursul Primului Război Mondial mai multe epidemii au lovit armata română, cea mai gravă fiind cea de tifos exantematic, fapt ce a dus la moartea a sute de mii de soldați, inclusiv a personalului militar care îi îngrijea pe aceștia. În perioada interbelică legislația sanitară suferă modificări, astfel că inclusiv regulamentele militare sanitare vor fi modificate conform noilor sancționări legislative. Al Doilea Război Mondial vă găsi Serviciul Sanitar al armatei mai bine pregătit, cu oameni instruiți, într-un număr mulțumitor, ce vor avea o activitate extraordinară, conform organizării ce i s-a dat.
More...
Viața grănicerilor se desfășura în cadrul comunelor grănicerești după o serie de reglementări politico-administrative ale Curții de la Viena. Instituțiile imperiale s-au îngrijit de asigurarea unui nivel de trai ridicat, emițând o serie de dispoziții privitoare la soluționarea unor probleme și desfășurarea activităților în comunele grănicerești pentru ca grănicerii să-și poată desfășura atribuțiile militare. Primele mențiuni legate de pichetele grănicerești din țările române apar după 1830, când, odată cu apariția Regulamentului pentru carantine, acestea sunt înființate pentru a acoperi nevoile locative ale soldaților care executau serviciul de carantină și pază al hotarelor. Treptat, pe parcursul secolului XX, starea pichetelor s-a îmbunătățit considerabil, acestea devenind adevărate gospodării. Comandantul Corpului de grăniceri era cel care coordona și oferea sfaturi privind organizarea acestora. Pichetele trebuiau să reprezinte adevărate exemple de organizare atât pentru grăniceri și familiile acestora, cât și pentru întreaga comunitate. Fiecare pichet avea în componență o grădină mai mare ori mai mică, în funcție de spațiul disponibil, pentru a asigura necesarul de hrană al soldaților. Interesul grănicerilor pentru agricultură a crescut, aceștia reușind să-și asigure necesarul alimentar din producțiile proprii. În vederea realizării acestui lucru, au recurs atât la dezvoltarea extensivă a agriculturii, prin mărirea suprafețelor cultivate, cât și intensivă, prin perfecționarea modului de cultivare. Alimentația grănicerului era alcătuită din produse preparate după modelul gospodăriei țărănești. Îmbunătățirea igienei grănicerilor a fost o preocupare constantă, mai ales din cauza riscului epidemic. Din viața cotidiană a grănicerilor nu lipseau nici momentele de sărbătoare, cele religioase fiind petrecute, cel mai adesea în sânul familiei, iar cele naționale fiind celebrate alături de camarazi.
More...
Explorarea comportamentului matrimonial din Susenii Bîrgăului în primele trei decenii ale secolului XX oferă date despre interacțiunea dintre indivizi, familie și societate și despre raporturile cu autoritățile ecleziastice sau laice. Dinamica nupțialității a fost puternic influențată de laicizarea mariajului, prin omiterea de către Stat a consimțământului dat de Biserică. La fel de mare influență au avut condiționările specifice, prescrise de confesiunea ortodoxă, apoi de calendarul muncilor agricole și, nu în ultimul rând, de „legile nescrise” ale constrângerii familiale, ce variau în funcție de avere, interese, statut sau rudenie. Primul deceniu al secolului XX poate fi caracterizat prin tendința degresivă a numărului de căsătorii în comparație cu deceniul nouă al secolului XIX, astfel se înregistrează o medie de cinci căsătorii pe an, excepție făcând anii 1906 când sunt înregistrate 13 căsătorii, 1907 cu zece căsătorii și 1910 cu unsprezece căsătorii. În anii 1911 și 1912, în comunitate s-a realizat o creștere a numărului de căsătorii încheiate pe an. Marele Război a pus la încercare comunitatea Susenii Bîrgăului prin cei 124 de bărbați mobilizați, bărbați tineri sau bărbați tineri căsătoriți. Dintre aceștia, 26 de bărbați au murit sau au fost declarați dispăruți, ceea ce ne arată o altă fațetă a destructurării cuplului. Din cauza amplorii Primului Război Mondial - timp în care tinerii bărbați sunt încorporați - următorii ani s-au deosebit printr-un număr redus de căsătorii: anul 1914 cu 7 căsătorii, din care trei sunt în toamnă, după izbucnirea conflagrației, 1915 cu două căsătorii, 1916 și 1917 cu nici o căsătorie consemnată, 1918 cu patru căsătorii, din care trei sunt în lunile octombrie și noiembrie, aproape de deznodământul războiului. În 1919 s-au înregistrat 13 căsătorii, iar în 1920 doar 8 căsătorii. Variațiile contractelor matrimoniale au o serie de cauze locale.
More...
Alexandru Lupeanu Melin a avut o contribuție importantă la creșterea autorității Astrei, una dintre cele mai importante asociații culturale din România. A avut funcții importante în Astra, fiind declarat membru pe toată durata vieții și făcând parte din Comitetul Central. A condus timp de șapte ani o secție locală a Astrei aflată la Blaj. A întreprins mai multe acțiuni prin care urmărea creșterea nivelului cultural al românilor transilvăneni, fiind considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai importanți mentori culturali ai strămoșilor români. Alexandru Lupeanu Melin a contribuit la alfabetizarea și culturalizarea maselor, în special a tinerilor, prin diferite acțiuni. În acest sens, el propune o serie de proceduri prin care se putea realiza trezirea literaturii populare în mediul rural, știind că în Transilvania, populația românească trăia în condiții de ignoranță totală datorită politicii instituite de regimul austro- ungar. O altă preocupare constantă a lui Lupeanu în Astra a fost aceea de a cultiva limba română, el însuși fiind un scriitor foarte talentat. Numele lui este strâns legat de publicarea a peste treizeci de volume de proză românească. Lupeanu a fost, de asemenea, principalul organizator al marilor festivități jubiliare ale Astrei la sărbătorirea a 75 de ani de la înființare. Festivalul a avut loc la Blaj, între 9 și 12 septembrie 1936. Aceste festivități au fost considerate de conducerea centrală a Astrei ca un triumf total al românilor și cel mai important eveniment organizat vreodată la Blaj. De asemenea, datorită lui Lupeanu se înființează două școli superioare în mediul rural, una pentru tineri, deschisă la 25 aprilie 1934, iar alta pentru fete, deschisă pe data de 14 mai 1936. Scopul acestor școli a fost acela de a fi principalii catalizatori culturali ai regiunii Târnava Mică și ai populației țărănești.
More...
În Transilvania secolului al XIX-lea, efortul de organizare în asociații, societăți, reuniuni cu caracter filantropic și cultural a cuprins nu numai elita masculină, ci și un număr mare de personalități feminine: soții de profesori, învățători, medici, avocați etc. Cea mai importantă acțiune organizatorică feminină a fost Reuniunea Femeilor Române din Brașov (1850), care a pornit de la necesitatea ridicării culturale a femeilor și solidarizarea lor cu mișcarea culturală națională. Scopurile Reuniunii brașovene au fost apropiate de cele ale Astrei sibiene. Ele au dorit să contribuie la susținerea identității etnice, lingvistice, istorice, pedagogice și religioase a românilor ardeleni. Reuniunea din Brașov s-a preocupat de ajutorarea familiilor românești, care aveau condiții materiale grele, de antrenarea femeilor în activitatea școlilor, dezvoltarea industriei casnice, răspândirea ideilor pedagogice în rândul mamelor etc. Inspirate de modelul brașovean, s-au creat și alte Reuniuni ale femeilor române la: Sibiu, Blaj, Hunedoara, Deva, Făgăraș, Șimleu Silvaniei ș.a. Fiecare Reuniune a fost întemeiată pe baza unor Statute, aprobate de autorități, fiecare ținea adunări generale și congrese, unde se discutau prioritățile filantropice și culturale. Numărul membrelor Reuniunilor a crescut, în ciuda dificultăților de ordin politic. Fondurile asociațiilor feminine au provenit din donații, conferințe, serbări, baluri, reprezentații teatrale și au folosite pentru sprijinirea școlilor pentru fete, pentru sprijinirea orfanelor și văduvelor sărace. În 1914 s-a creat la Sibiu Uniunea Femeilor Române din Ungaria, alcătuită din majoritatea Reuniunilor locale de femei, În timpul Marelui Război, membrele Uniunii au organizat colecte publice pentru strângerea de veșminte, alimente și bani, iar pentru îngrijirea răniților s-au înscris ca surori de caritate. Activitatea Reuniunilor de femei a fost susținută de o serie de personalități ca Maria Baiulescu, Elena Pop Hossu-Longin, Clara Maniu, Zinca Roman, Eleonora Lemenyi-Rozvany, Aurelia Pop, Maria Cosma și altele. O serie de asociații feminine au fost întemeiate în Basarabia, Bucovina și Regatul României, militantismul feminin fiind orientat, peste tot, spre filantropie și cultură națională. După 1918 activitățile Reuniunilor de femei au avut și scopuri politice și civice.
More...
Monarhia a avut un rol decisiv în ridicarea nivelului de cultură și civilizație a României. Un merit deosebit al acesteia a fost interesul pentru cunoașterea situației sociale, economice și culturale reale a țării. Carol I, în calitate de domnitor, apoi de rege, a dorit să cunoască întregul spațiu românesc, de aceea a făcut o serie de vizite prin țară. În luna august 1866, principele Carol a făcut o vizită în Moldova, unde a străbătut mai multe orașe, mânăstiri și o parte dintre Domeniile regale. Domnitorul a efectuat a doua călătorie în ținutul Neamțului în iunie 1867, vizitând Mănăstirile Agapia și Neamț. Următoarea vizită regală a avut loc abia în 20-21 aprilie 1879, alături de principele moștenitor al Suediei, Gustav al V-lea, însoțiți de generalul Gheorghe Slăniceanu, colonelul Nicolae Dabija ș.a. În 1901 s-au aflat pe meleagurile Neamțului principele moștenitor Ferdinand și soția sa, principesa Maria. În plină perioadă de neutralitate, în august 1915, Regina Maria revine în Neamț, iar după 1916 vizitează mânăstirile și spitalele militare din zonă. În vara anului 1918, guvernul i-a propus Regelui Ferdinand I să se retragă cu întreaga familie (Regina Maria, principesele Ileana, Marioara, Elisabeta și principele Nicolae) la Bicaz, pe valea Bistriței. În 1930, regele Carol al II-lea a vizitat Domeniile regale nemțene: Broștenii, Borca, Bicazul ș.a. Marele Voievod Mihai de Alba Iulia a vizitat ctitoriile voievodale din Neamț, a trecut pe la casa lui Ion Creangă din Humulești și pe la Cetatea Neamțului. Presa locală și centrală, memoriile, jurnalele, amintirile, corespondența sunt surse importante pentru descrierea entuziasmului cu care populația Neamțului și autoritățile locale au pregătit toate vizitele regale.
More...
Cea mai numeroasă categorie socială a acestui teritoriu în perioada interbelică este reprezentată în continuare tot de țărănime, iar problemele sociale, culturale, economice, mentale etc. cu care se confruntă această pătură socială necesită un studiu amănunțit pentru o mai bună înțelegere a spațiului românesc. Sociologii, oamenii politici, istoricii, folcloriștii, etnografii, medicii etc. au încercat să rezolve problemele care existau în mediul rural, precum: evoluțiile demografice, viața de zi cu zi, starea de sănătate, problema pământului, situația agriculturii, întrucât prosperitatea întregii societăți este condiționată de rezolvarea problemelor sociale și economice din mediul rural. Au existat mai multe programe pentru îndrumarea țăranului român, promovarea culturii fiind unul dintre cei mai importanți factori pentru creșterea nivelului de educație. Publicațiile precum „Albina” sau „Societatea de Mâine” vor fi printre cele mai importante reviste de cultură, la nivel rural, care se vor implica intens în educarea țăranului român pentru ridicarea nivelului de cultură.
More...
Review of: Vera Volkmann - Fragmentierte Republik? Das politische Erbe der Teilungszeit in Polen 1918-1939. Hrsg. von Michael G. Müller und Kai Struve. (Phantomgrenzen im östlichen Europa, Bd. 2.) Wallstein Verlag. Göttingen 2017. 400 S. ISBN 978-3-8353-1745-1. (€ 19,50.)
More...
Polesia was still Europe’s largest swampland area in the first half of the twentieth century. The western part formed the voivodeship of Polesia, which belonged to Poland and was inhabited mainly by Eastern Slavs (in rural areas) and Jews (in the cities and shtetls). Considered a terra non grata until the nineteenth century, political and state actors and others closely associated with the government now began to conceive, prepare and carry out modernization measures in order to develop the region’s agricultural constitution, structure and production. Some of their arguments were explicitly “apolitical.” Until 1939, land consolidation measures and, in part, the dissolution of easements were successfully carried out. On the other hand, the planned settlement of ex-military personnel, the partial expropriation and parcelling out of land and the melioration of swamps were only achieved on a relatively small scale. Over one million hectares of wetlands were to be meliorated in a single large-scale project. However, this only succeeded to a limited extent. Such a mammoth interventionist undertaking first faced technical and organizational difficulties; secondly, there was a lack of funds; thirdly, there were a number of interventionist projects in Central Poland and on the Baltic Sea that were considered more important; and fourthly, the local farmer-fishermen were not enthused by the prospect of melioration, as the areas of “improved” land were to benefit non-locals and the transition to grain production would reduce wildlife and fishing areas.
More...
A post-Foucauldian view of public health as a tool of surveillance brings into analytical focus the nexus of ethnicity, disability, and gender as a main pathway for producing discursive practices justifying policies of inequality, exploitation, and segregation. Such a desirable deconstruction of this intersectionality relies heavily upon historicizing the practices of surveillance exposed by the most disfranchised groups, including the Roma. Over the past two centuries, presenting the Roma as a threat to people’s health has served diverse political aims across the countries. First introduced by Heinrich Moritz Gottlieb Grellmann, scapegoating “filthy” Roma parents, especially mothers, for their unhealthy approach to their children transformed over time into an intractable prejudice aimed at connecting the resonance effect of genetic predisposition to various diseases and the lack of a healthy mode of life amongst the majority of the Roma population across the world. Several cohorts of racially minded scholars propagated a wide range of stigmas concerning the vulnerability of the Roma, explained by the limited ability of the Roma to care for their own health and the health of their children. Obesity, dental problems, high-risk pregnancy, and other health issues have had a long-term impact on the objectification of the Roma and the legitimization of severe forms of surveillance over them. Inequality in health remains one of the most visible pieces of evidence for the ongoing racialization of Roma, even where there are attempts to provide access to welfare services and ensure better care.
More...
Review of: Fabian Link: Burgen und Burgenforschung im Nationalsozialismus. Wissenschaft und Weltanschauung 1933-1945. Böhlau. Köln u. a. 2014. 493 S., Ill. ISBN 978-3-412-22240-6. (€ 59,90.). Reviewed by Martijn Eickhoff.
More...
The article deals with the concepts of work and masculinities proposed by the German language newspaper Der Pionier. The newspaper was published by the Baťa shoe company in Czechoslovakia from 1935 to 1938. This was also the period when the company had its greatest international impact. Not only did Baťa expand to other industrial branches during that time, but also company towns were built in several continents. Baťa’s ideas on gender were based on discourses about national identity, American ideals of the family and the promise of social advancement. But they were, as the article argues, also strongly linked to a gendered notion of work. Men and women were assigned complementary spheres of life. Gender hierarchies were not only promoted by the Baťa media but also realized with the help of the company’s gendered policies. Wage work was to be men’s responsibility while consumption, household and family work should be performed by women. The desire to work, whether outside or inside the home, should be innate in every human being. Der Pionier imagined the ideal male worker as an entrepreneur, laying the responsibility of his own and his family’s fate as well as the future of the Czechoslovak society in the hands of the individual. The biography of the company’s founder Tomáš Baťa was used as a model career: it tells the story of a poor artisan who became the boss of an international enterprise. Der Pionier paired the ideal of the entrepreneurial worker with images of working class culture and Americanism. The article shows how these masculinities were designed in relation to femininities and considers Baťa’s ideas within the context of gender and work in Czechoslovakia as well as the role of the Baťa Company in Czechoslovak politics.
More...
Review of: Raimund Graf: Geschichte des Bundes der Landwirte. Politische Partei des deutschen Landvolkes in der Tschechoslowakei 1918-1938. Aufstieg und Untergang einer deutschen Bauernpartei. Hrsg. von Helga Wilms - Graf Verlagsbuchhandlung Sabat. Kulmbach 2017. 551 S. ISBN 978-3-943506-43-3. (€ 34,90.). Reviewed by Kristian Mennen.
More...
Review of: Ferenc Laczó: Hungarian Jews in the Age of Genocide. An Intellectual History, 1929- 1948. (Central and Eastern Europe, Vol. 8.) Brill. Leiden – Boston 2016. XII, 239 S. ISBN 978-90-04-32464-0. (€ 119,–.). Reviewed by Robert Rozett.
More...