Vienos Europos kalbos raida: bendrinė vokiečių kalba

Author(s): Gerhard Stickel / Language(s): English Issue: 83/2010

Straipsnyje apibūdinama vokiečių kalbos situacija pasaulyje, nuosekliai apžvelgiama kalbos formavimosi istorija ir teritorinis variantiškumas, šiandieninė kalbos padėtis, problemos ir jų sprendimo būdai. Autorius pateikia faktinę informaciją apie vokiečių kalbos paplitimą pasaulyje, supažindina su kalbos raidos apžvalga nuo pat VIII a. iki šių dienų. Atskleidžiami įdomūs vokiečių kalbos vartojimo polinkiai ir šios kalbos teritorinis variantiškumas. Daugiau dėmesio skiriama ne tiek Vokietijos, kiek kitų šalių (Austrijos, Šveicarijos) vokiečių kalbos situacijai apibūdinti. Regioninis ir tarminis vokiečių kalbos variantiškumas nėra toks akivaizdus kaip anglų kalboje, kurioje ryškios britų, australų ir amerikiečių kalbos atmainos. Aptariamos Austrijoje vartojamos tarmės ir jų prestižas, ypatinga Šveicarijos situacija, kuriai apibūdinti vartojamas medialinės diglosijos terminas, kai raštui pasirinktas oficialusis vokiečių kalbos variantas, o šnekama laisvai susiformavusia vokiečių kalbos atmaina. Taip pat apibūdinama vokiečių kalbos teisinė bazė ir kalbos priežiūros institucijos. Skirtingai nuo lietuvių kalbos padėties Lietuvoje, vokiečių kalba neturi konstitucijoje įtvirtinto statuso. Aptardamas pagrindinius kalbos plėtotės polinkius ir problemas šiuolaikiniame pasaulyje, autorius pripažįsta, kad šiuo metu aiški grėsmė kyla kai kuriems vokiečių kalbos domenams (pavyzdžiui, mokslo kalbai), jie prarandami. Siūloma išeitis – dvikalbystė arba trikalbystė; tai atitiktų šiuolaikinius daugiakalbystės polinkius Europoje.

Fațetele diacroniei

Author(s): Ioan Milică / Language(s): Romanian Issue: 5/2017

Originea formelor verbale „nonfinite” cu flexiune: infinitiv vs supin

Author(s): Adina Dragomirescu,Alexandru Nicolae / Language(s): Romanian Issue: 4/2016

În acest articol ne ocupăm de două forme verbale care, deși considerate tradițional ca fiind „nonfinite”, prezintă flexiune/acord. Vom avea în vedere comportamentul și originea infinitivului cu flexiune din limbile romanice și din alte familii de limbi, pe care îl comparăm cu noul supin cu flexiune din limba română vorbită în nord-estul teritoriului românesc (Republica Moldova, Ucraina și nord-estul Moldovei). Scopul acestei cercetări este acela de a identifica traseele comune de evoluție a acestor forme verbale și de a propune o analiză formală pentru această transformare diacronică. Din perspectivă diacronică, analiza noastră arată că structura formelor nonfinite se poate extinde, o concluzie diferită de abordările tradiționale, care susțin în general că structura funcțională se simplifică diacronic. Traseul pe care îl propunem oferă sugestii și pentru analiza modificării statutului sintactic al mărcii de supin de în diacronie.

On the origin of inflected “non-finite” forms: the infinitive vs the supine

Author(s): Adina Dragomirescu,Alexandru Nicolae / Language(s): English Issue: 4/2016

This paper deals with two verbal forms which, despite being traditionally labelled as “non-finite”, display inflection/agreement. We will focus on the behaviour and origin of the inflected infinitive attested in Romance and in languages from other families, against which we analyse the novel inflected supine found in the north-eastern area where Romanian is spoken (comprising the Republic of Moldova, Ukraine and the north-eastern part of the Romanian province of Moldova). The goal of the paper is to identify the common paths of diachronic change of these verbal forms and to put forward a formal account of the observed diachronic changes. From a diachronic perspective, our analysis shows that the functional structure of non-finite forms may become more enriched, a conclusion that is at odds with traditional findings, which generally argue for simplification, not enrichment of functional structure. At the same time, the proposed analysis also offers some insights into the diachrony of the supine marker de.

Pentru o istorie a punctuației românești

Author(s): Adina Chirilă / Language(s): Romanian Issue: 3/2016

În practica realizării edițiilor academice pentru textele românești din epoca veche și premodernă, chiar atunci cînd se înregistrează cu scrupulozitate, în aparatul critic, și sînt comentate în ample studii lingvistice și filologice variantele fonetice, morfologice, sintactice și lexicale pe care le cunoaște un text, erorile grafice, omisiunile și interpolările ș.a., problema punctuației este rezolvată în mod tacit, prin adăugarea unei punctuații sintactice raționale, după norma modernă. Procedeul are unele avantaje pentru cititorul de azi, însă, în fapt, falsifică textul, întrucît pune pe seama autorului originar, fie și neintenționat, faptele unui agent secundar: editorul. În plus, inexistența la noi a releveelor arheologice perfecte ale acestor texte—care să pună în evidență și habitudinile mai mult sau mai puțin conștientizate și constante ale scribilor din vechime—face imposibilă, deocamdată, alcătuirea unei istorii a punctuației românești. Rămîne aceasta un deziderat însă, a cărui realizare depinde de reevaluarea obiectivă a practicii editoriale contemporane.

Towards a history of the Romanian punctuation

Author(s): Adina Chirilă / Language(s): English Issue: 3/2016

In the process of constructing an academic edition for old and pre-modern texts, although they thoroughly record and comment the phonetic, morphological, syntactic, and lexical variants of a text, its omissions and interpolations, etc., the Romanian philologists tend to deal tacitly with the problem of punctuation, by adding rational, syntactic punctuation, according to the contemporary norm. This method has certain advantages for the general public, but, in fact, falsifies the text, because it puts the actions of a secondary agent—the editor—on the author. Moreover, the lack of perfect archæological relevations of the Romanian old and pre-modern texts—which would show, in this respect, the more or less consequent working habits of our early writers—leads, at least for the moment, to the impossibility of presenting the scientific community with a history of the Romanian punctuation. This is, nevertheless, an idea whose achievement depends on an objective re-evaluation of our contemporary editorial practice.

Scrisul epistolar românesc: o perspectivă cultural-retorică (I)

Author(s): Ioan Milică,Gabriela-Iuliana Morcov / Language(s): Romanian Issue: 3/2016

Articolul are ca țel prezentarea caracteristicilor de ordin cultural și retoric ale scrisului epistolar, prin urmărirea momentelor esenţiale din evoluţia scrisorii în spaţiul european şi în cel românesc. În epoci succesive, delimitarea cadrelor retorice în care se dezvoltă scrisul epistolar este dirijată de repere distincte, de la canoanele discursive ale antichităţii și încercările de formulare a unor teorii epistolare în epoca postclasică la apariţia manualelor epistolare medievale şi a lucrărilor de retorică epistolară din epoca Renaşterii sau la înflorirea corespondenței private în perioada Barocului și în Secolul Luminilor. Tendința naturală de adaptare a retoricii epistolare la resursele idiomatice ale limbilor vernaculare a favorizat apariția și dezvoltarea unui stil epistolar românesc, ale cărui coordonate culturale și retorice sînt schițate în lucrarea de față.

Romanian letter-writing: a cultural-rhetorical perspective (I)

Author(s): Ioan Milică,Gabriela-Iuliana Morcov / Language(s): English Issue: 3/2016

The paper aims at revealing the cultural and rhetorical features of the Romanian letter-writing by outlining the key stages in the evolution of the letter in Europe and in the Romanian cultural space. In the subsequent ages, the profile of the rhetorical frame that enabled the development of letter-writing was governed by distinct guidelines, from the discursive canons of the Antiquity and the attempts to set out an epistolary theory in the postclassical age or the emergence of the medieval epistolary manuals and of the works of epistolary rhetoric from the Renaissance to the flourishing of private correspondence in the Baroque and the Enlightenment. The natural tendency to adapt the epistolary rhetoric to the idiomatic resources of the vernacular languages spoken in Europe favoured the outset and the advancement of a Romanian epistolary style whose cultural and rhetorical coordinates are sketched in the present article.

Poate fi corectată atestarea lui copt, –ă (1887, DLR), pe baza CL 1699?

Author(s): Adina Chirilă / Language(s): Romanian Issue: 3/2016

În 1699, traducînd din greacă un text al lui Maxim Peloponesianul, Antim Ivireanul utilizează un cuvînt ce, la prima vedere, coincide cu un neologism atestat în limba română abia în secolul al XIX-lea, ca împrumut din limba franceză: copt, –ă, ‘Locuitor [...] al Egiptului, descinzînd din vechile secte creștine ale Euticheenilor’. Pentru a răspunde întrebării din titlu, a fost necesară analiza conținutului semantic al termenului corespunzător din textul-sursă grecesc, i.e. κόπται (și, implicit, etimologia acestuia), dat fiind faptul că, pentru perioada în care a scris Maxim Peloponesianul, lucrările lexicografice ce vizează limba greacă înregistrează clar doar forma cu îndelungată tradiție κóπτης (pl. κόπται) – derivat al verbului κόπ(τω) –της ‘a tăia, a lovi’, iar posibilitatea ca autorul grec de la începutul secolului al XVII-lea să fi avut în vedere acest înțeles nu putea fi eliminată ab initio. Demersul conduce spre un răspuns afirmativ și, în plus, ar putea arunca o nouă lumină asupra dinamicii lingvistice grecești în epoca post- bizantină.

Aspecte ale coordonării prin joncțiune în limba română veche

Author(s): Ştefan Găitănaru / Language(s): Romanian Issue: 3/2016

Abordarea coordonării prin joncțiune din perspectivă evolutivă a urmărit să edifice valorile discursive ale conectorilor, în formula completă a tiparelor acestei relații sintactice, și felul în care norma literară a selectat în timp elementele din fiecare subclasă. Au fost preluate informațiile statistice și cele referitoare la distribuția în ariile dialectale din studiile de specialitate recente, lucrarea recurgînd numai la exemplificări diverse, din textele românești ale primelor trei secole, evidențiind astfel continuitatea proceselor. Obiectivul principal al cercetării a fost integrarea în sistemul coordonării a tiparelor pe care cercetarea de pînă acum le-a neglijat în cea mai mare parte, chiar cînd era vorba de limba română actuală. A fost descrisă, de asemenea, (la raportul adversativ) și coordonarea din frazele de tip periodic, concesivă și condițională (aceasta din urmă nesemnalată în limba actuală), ca un fapt de continuitate: latina populară – limba română.

Aspects of coordination by junction in Old Romanian

Author(s): Ştefan Găitănaru / Language(s): English Issue: 3/2016

The approach of coordination by junction in a diachronic perspective aimed at establishing the discursive values of the connectors, in the integrated frame of these syntactic relation patterns, and the manner in which the literary norm selected the elements of each subclass throughout time. This study relies on statistical information and that referring to the dialectal areas distribution collected from recent studies in this field, and provides various examples from the first three centuries of Romanian texts, thus highlighting the continuity of this process. The main objective of the research was the integration in the coordination system of the patterns which the researches have mostly neglected so far, even in the Romanian contemporary language. Concerning the adversative relation, the present research also describes the coordination in periodic complex sentences such as concessive and conditional coordination (the latter unreported in contemporary Romanian) as evidence of spoken Latin – Romanian continuity.

Spiritul critic la Alexandru I. Philippide: Un specialist român la Lipsca

Author(s): Simona-Andreea Șova / Language(s): Romanian Issue: 2/2015

Beneficiind de consecințele dezvoltării culturale și științifice europene amorsate în secolul al XIX-lea, spațiul românesc a resimțit totodată rămînerile în urmă de pînă atunci. Deficitul de dezvoltare și organizare a științelor și culturii, calitatea slabă a relațiilor acestora cu complexul social, erau augmentate frecvent nu neapărat prin calitatea slabă a învățaților români, cît printr-o anumită superficialitate a acestora în a aborda și prezenta chestiunile tratate. Încercînd să confere temeinicie, acuratețe și transparență construcției științifice la care participa, A. Philippide a resimțit adesea în mod negativ unele dintre comportamentele și rezultatele științifice prezentate de colegii săi de generație. În acest context, dincolo de calitatea ridicată a rezultatelor sale și de atitudinea sa înalt responsabilă, calea prin care savantul ieșean a încercat ameliorarea procesului a fost cea a polemicii științifice.

The critical spirit of Alexandru I. Philippide: Un specialist român la Lipsca

Author(s): Simona-Andreea Șova / Language(s): English Issue: 2/2015

Benefiting from the consequences of cultural and scientific development which kicked off in the 19th century, the Romanian space also felt the lags up till then. The development and organisation deficit of science and culture, the poor quality of their relationships with the social complex, were augmented frequently not necessarily by the poor quality of the Romanian scholars, but by a certain superficiality of theirs in the approach and presentation of the treated matters. Trying to confer reliability, accuracy and transparency to the scientific construction in which he took part, A. Philippide often felt in a negative manner some of the scientific behaviours and results presented by his generation colleagues. In this context, beyond the high quality of his results and his highly responsible attitude, the way in which the scholar from Iași tried to improve the process was the scientific polemic.

Variația diacronică și cîmpul lexical. Implicaţii teoretice și practice

Author(s): Dinu Moscal / Language(s): Romanian Issue: 2/2015

Articolul de față are în vedere importanța variației diacronice în cadrul cercetărilor dedicate cîmpului lexical, precum și implicațiile la nivelul aplicațiilor practice. Se disting două perspective de cercetare majore în domeniu, cea tradițională, lipsită de un instrumentar propriu-zis pentru o cercetare semantică, și cea modernă, care beneficiază de contribuțiile aduse de lingvistica structurală. Este pusă în evidență importanța pe care o are variația diacronică pentru fiecare dintre aceste două perspective, precum și impactul la nivel practic. Dacă în cazul primei perspective, analiza dicronică a unui cîmp onomasiologic este o trăsătură definitorie, cadrul teoretic al perspectivei moderne exclude cercetarea variației unui cîmp, atît în plan diacronic, cît și în plan sincronic. În partea finală a articolului este arătată importanța descrierii din perspectiva modernă a unui cîmp lexical la fiecare nivel al variației sale, sincronice sau diacronice. Acest fapt conduce la o identificare mai exactă a semnificației cuvintelor ce fac parte dintr-un cîmp în cadrul fiecărei variante a unei limbi istorice. De asemenea, este exemplificată utilitatea acestor rezultate în cadrul lexicografiei.

Diachronic variation and the lexical field. Theoretical and practical implications

Author(s): Dinu Moscal / Language(s): English Issue: 2/2015

This paper tackles the importance of diachronic variation within the framework of the research dedicated to the lexical field, as well as the implications at the level of practical applications. Two major research perspectives can be distinguished in the field, the traditional one, lacking the adequate technicalities for semantic research, and the modern one, benefiting from the contributions brought about by structural linguistics. The importance of diachronic variation is highlighted for each perspective, next to its impact at the practical level. If in the case of the former perspective the diachronic variation of an onomasiological field is a defining trait, the theoretical framework of the modern perspective excludes the inquiry into a variation of a field, diachronically as much as synchronically. In the final part of the article we focus on the importance of describing, from a modern perspective, a lexical field, at every level of its variation, be it synchronic or diachronic. This leads to a more exact identification of the significance of words belonging to a certain field, within the framework of each version of a historical language. The utility of these results is also exemplified against the background of lexicography.

Evoluția gradației adjectivale și adverbiale în limba română

Author(s): Ştefan Găitănaru / Language(s): Romanian Issue: 1/2015

Gradația adjectivală și adverbială a fost descrisă urmărindu-se direcțiile evolutive din latina populară și, fără o analiză în detaliu, cele integratoare, în contextul de ansamblu al limbilor romanice. Fără să aibă preocupări teoretice, prezentul studiu pleacă de la o înțelegere actuală a noțiunilor presupuse de categoria gradației, în funcție de care descrie faptele de limbă din texte aparținînd primelor trei secole. Obiectivul principal a fost exemplificarea cu fapte de limbă a tipurilor și subtipurilor de structuri și elemente: grade de intensitate (pozitivul, intensivul și superlativul absolut) și de comparație (comparativul de egalitate, de inegalitate și superlativul relativ); semiadverbele comparative și modalitățile de realizare a complementului comparativ și a expansiunii acestei poziții sintactice la nivel frastic. După evidențierea unor experimente regresive, s‑a încercat realizarea unei corelări nuanțate și diversificate între normele epocilor investigate și cea a limbii române actuale.

The development of adjective and adverb grading in Romanian

Author(s): Ştefan Găitănaru / Language(s): English Issue: 1/2015

The comparison of adjectives and adverbs has been described following the directions of evolution in Vulgar Latin, as well as the integrative trends in the context of the Romance languages, but without a detailed analysis. Leaving apart the theoretical goals, the present study is based on an updated understanding of the concepts involved in the category of grading, according to which it describes language constructions in the first three centuries texts. The main goal was giving examples of language constructions for the following types and subtypes of structures and elements: degrees of intensity (positive, intensive and absolute superlative), degrees of comparison (comparative of equality, comparative of superiority, comparative of inferiority and relative superlative); comparative semi-adverbs and means of expressing the comparative adverbial, as well as the extension of this syntactic position at the complex sentence level. After pointing out some regressive experiments, we tried to make a detailed and thorough correlation between the norms in the periods that were studied and the norm of contemporary standard Romanian.

Польско-русская жаргонная омонимия

Author(s): Elena Nevzorova-Kmech / Language(s): Russian Issue: 12/2016

The article describes the current issue now – the interaction of two languages in the field of homonymy. On the basis of the analysis the author states the existing homonymy in the Polish and Russian languages. The author focuses on the identification and comparison of slang homonymous units. In the center of analysis there is the etymology of some units, the description of the features of the formal semantics of similar units of the two languages.

Lietuvių bendrinės kalbos sampratos istorija (XIX a. antroji pusė – XX a. pradžia)

Author(s): Jurgita Venckienė / Language(s): Lithuanian Issue: 89/2016

The article deals with the history of the concept of standard Lithuanian. The objective of the article–to show when the society, or at least a part of it, began to realize it had a standard language, how it understood that language and how the concept has changed.Until the end of the XVIIIth-the beginning of the XIXth century there was no version of Lithuanian, which would be understood by the community or a part of it as common language. At the end of the XVIIIth-the beginning of the XIXth century Samogitian authors started thinking about standard language. Giedrius Subačius reconstructed concept of the standard language, created or intended-to-create by the Samogitians: “standard language will be common, uniform public language of Lithuanian nationˮ (1998: 20-21). At this stage, several models of standard language were created, but none of them has grown into the standard language.Interest in the standard language issue has become more intensive in the second half of the XIXth century. There were a lot of discussions on language standardization in the egodocuments and in the press of that time.“[M]any scholars maintain that any standard language is primarily a written codeˮ, wrote Subačius (2001: 127). Lithuanian standard language was not an exception: for some standard language modelers (Antanas Baranauskas, Kazimieras Jaunius, Jonas Basanavičius) in the second half of the XIXth century and even later seemed only necessary to standardize written language, which would code features of different dialects. They didn’t want to standardize pronunciation and spoken language. The publishers of illegal Lithuanian press, primarily of Aušra (1883-1886), decided to chose the dialect of Western Highlanders of Lithuania Major and East Prussia as the base for their standard language model. Soon an educated part of the community started to realize that the dialectal basis for the standard language has been chosen, and identified themselves as having standard language. Almost at the same time they started thinking about spoken standard and it was oriented to the written standard. Therefore the last decades of the XIXth century could be characterized as a critical period, when the standard language was perceived not as forthcoming, but as already existing, used or attempted to use.During this period requirement of purity of standard language began to be raised, which meant that community, even without language codification work, have already ceased to tolerate non-Lithuanian features of language.During analysed period there was also thought about the area of standard language usage. The standard language was started to be understood not only as a language of all Lithuanian-speaking territories (Lithuania Major and East Prussia), but also as a language of Lithuanians living in other countries. In addition, a perception that standard language was to be used not only in press and in personal communication but also in other fields (church, cemetaries) started to take a shape.In the last decades of the XIXth century a need to codify the standard language appeared. Codification function was performed by Jonas Jablonskis’ Lithuanian grammar issued in 1901. This collection of codes seemed authoritative for the community, worth to rely on.After 1904’s cancellation of ban of the press in Latin alphabet, standard language became legal language of the press, and after Lithuania became an independent state it became national language (embedded in the Constitution of the State of Lithuania in 1922), used in administrative and educational institutions, so its functions began to expand rapidly.In 1927 Pranas Skardžius described standard language as a language of whole nation (“in order people of the nation could communicate to each other more easily and quicklyˮ; “a language that can be understood by all people of the landˮ), national common language (standard language “has become common over the whole land, the entire stateˮ).

Paleografsko - lingvistička istraživanja Ćire Truhelke na području Bosne i Hercegovine

Author(s): Marijana Nikolić,Merlina Curić / Language(s): Bosnian,Croatian Issue: 13/2016

Nakon što su četiri stoljeća bili prepušteni zaboravu, ljudskom nemaru i prirodnom uništenju, stećci i cjelokupno kulturno-historijsko blago BiH počinju buditi interesovanje naučnika, ali prije svega putopisaca. Nakon što Osmanlije odlaze s prostora BiH, Austro-Ugarska monarhija počinje da tjera stanovnike države da se brinu za svoje blago i da sačuvaju stećke od zaborava (bilo da je to tjeranje iz političkih, manipulatorskih ili kulturoloških razloga). U takvoj atmosferi ĆiroTruhelka, po nalogu svoga prof. Kršnjavija dolazi u Bosnu i Hercegovinu. U Bosnu dolazi kao kustos Zemaljskog muzeja koji je u početku trebao biti organiziran kao muzej za umjetnost i obrt, ali je na kraju postao ustanovom koja je u prvom planu bila usmjerena ka sabiranju i naučnom proučavanju bosanskih starina, koje su već u to doba uveliko odlazile u muzeje europskih razmjera.