"Mitteleuropa" Between Austrian Cosmopolitanism And The Nation-State Concept Cover Image

Mitteleuropa între cosmopolitismul austriac și conceptul de stat-națiune
"Mitteleuropa" Between Austrian Cosmopolitanism And The Nation-State Concept

Author(s): Victor Neumann
Subject(s): Regional Geography, Political Theory, Geopolitics, Politics and Identity
Published by: EDITURA POLIROM S.A.
Keywords: Central Europe; nation; state; cosmopolitanism; Austria;
Summary/Abstract: În comparație cu Occidentul, Europa Centrală și de Est s-a modernizat mai tîrziu. Aceasta se explică prin faptul că structurile politice ale statului medieval se prelungesc cu încă două secole în această parte a continentului (adică, aproximativ pînă în 1850-1870) ; că ponderea și rolul orășenimii în viața economică și politică sînt la mare distanță în raport cu acelea ale Apusului ; că păturile cultivate sînt încă nesemnificative în perioada 1750-1800, avînd o influență modestă asupra vieții politice ; că aristocrația nu era decît parțial pregătită să absoarbă ideile reformiste ale luminismului ; că țărănimea era categoria socială dominantă (fenomen ce trebuie luat în considerare cu atît mai mult cu cît unele țari ale Europei Centrale și de Est, acest segment a continuat să fie majoritar pînă la mijlocul veacului al XX-lea, ca de exemplu în România, Bulgaria, Albania, ex-Iugoslavia), aspect ce a avut consecințe în sfera culturii, a reflexelor mentale, deci, a posibilităților mai slabe de promovare a conceptelor politice moderne privind crearea și funcționarea statului. Tot atît de adevărat este că idealurile profesate de gîndirea politică modernă au fost receptate cu întîrziere și datorită rolului conservator impus de Biserică și de monarhi. Dacă vom constata că abia la finele secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea apare o categorie socială ce aspiră să reformeze viața politică vom înțelege cum au fost posibile decalajele. Frecventarea școlilor și a universităților occidentale, interesul pentru însușirea noutăților promovate de reforme și revoluții devin semnificative în cazul generațiilor luminist-pașoptiste1 și vor contribui la prima afirmare deschisă a orientării spre Apus.

  • Page Range: 144-156
  • Page Count: 13
  • Publication Year: 1997
  • Language: Romanian