Florin Bucescu (1936-2019) - an outstanding representative of Bucovina and Romanian spirituality Cover Image

Florin Bucescu (1936-2019) – reprezentant de seamă al spiritualității bucovinene și românești
Florin Bucescu (1936-2019) - an outstanding representative of Bucovina and Romanian spirituality

Author(s): Vasile Vasile
Subject(s): Music
Published by: Editura ARTES
Keywords: bizantinologie; etnomuzicologie; muzică de cult; Byzantion Romanicon; ctitor;

Summary/Abstract: Descendent al școlii etnomuzicologice fondate la Iași de Gheorghe Ciobanu, Florin Bucescu rămâne unul dintre cei care au reprezentat generația următoare în cele cel puțin trei dintre domeniile mentorului său: etnomuzicologia, bizantinologia și cariera didactică. Se vor adăuga contribuțiile sale în domeniul educației muzicale, activitatea de ctitorire a specializării de Muzică religioasă din cadrul Universității de Arte George Enescu și a corului Basileus al seminarului ieșean și o activitate creatoare în domeniul muzicii de cult, concretizată în lucrările reprezentative: Liturghia psaltică în glasul III – Jertfa laudei, 2006, cu colaborarea compozitorului Vasile Spătărelu, Învățarea cântărilor Sfintelor Liturghii – 1998 etc. Etnomuzicologul ieșean își va înscrie numele printre ctitorii Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei, nume ce se găsește în principalele volume ale instituției, alături de cel al prietenului și colegului de cercetare, Viorel Bârleanu și al cercetătorilor instituției: Bătrâneasca – 1979, Colinde din Moldova – 1984, Folclorul obiceiurilor familiale din Moldova (1986), Melodii de joc – 1990, Valea Șomuzului Mare Monografie folclorică – 1991, Stilul muzical arhaic din ținutul Rădăuților, Suceava, Editura Mușatinii, 2013 etc. Dacă Gheorghe Ciobanu deschidea larg drumul cercetării vetrei de cultură muzicală a Putnei, Florin Bucescu va integra cercetării bizantinologice o bună parte a documentelor domeniului din Moldova, obținând și titlul de Doctor în Muzică, pentru investigarea manuscriselor muzicale moldovenești – Cântarea psaltică în manuscriselor moldovenești din sec. XIX. Ghidul manuscriselor psaltice – Moldova, sec. XIX, vol. I și vol. II, Iași, Editura Artes, 2009. A coordonat activitatea de cercetare, fișare și prezentare a documentele muzicale din primul volum al Catalogului de muzică sacră din Moldova sec. XI- XX (Iași, Editura Artes, 2010). De asemenea, s-a numărat printre fondatorii Centrului de Studii al Artelor Bizantine și ai revistei Byzantion - Romanicon Byzantion din Iași. Studiile și articolele sale în cele două domenii amintite au alcătuit, prin grija fiicei sale, Irina Zamfira Dănilă, volumele: Bizantinologie muzicală și Folcloristică muzicală Moldova – Studii, culegeri, transcrieri, Iași, ambele tipărite de Editura Artes, 2018.

  • Issue Year: 1/2020
  • Issue No: 22
  • Page Range: 441-456
  • Page Count: 16
  • Language: Romanian