We kindly inform you that, as long as the subject affiliation of our 300.000+ articles is in progress, you might get unsufficient or no results on your third level or second level search. In this case, please broaden your search criteria.
De aproape un secol, teatrul a devenit un capitol al istoriei filosofiei, părăsind vechile sale veșminte și încercând să camufleze ultimele rămășițe ale metafizicii. Nu se mai află în joc doar istoria unor personaje mai mult sau mai puțin arbitrare, patimile pasiunii ori dramele conștiinței. Rolurile principale încep să fie deținute de marile probleme ale existenței și de rezolvările care le pot fi propuse. Realitatea cotidiană e tot mai mult evacuată din orizontul teatralității, fiind înlocuită cu ceea ce am putea să numim, pe urmele fenomenologilor, „atitudinea antinaturală”. Nu mai poate să fie vorba despre o reflectare a vieții, despre reproducerea acelor situații și gesturi pe care le știm din experiența noastră zilnică. Teatrul devine o căutare a sensului vieții, o provocare la adresa tabieturilor și platitudinilor, o alunecare înspre mister. Tocmai de aceea, ne-am propus să înfățișăm în acest eseu modul în care gândesc teatrul trei dintre marii teoreticieni (și practicieni) polonezi ai domeniului: Witkiewicz, Kantor și Grotowski.
More...
Cu un an înainte de apariția volumului Sanatoriul timpului (1937), Bruno Schulz a publicat eseul Mitizarea realității (1936)1, care avea să devină bază a majorității exegezelor critice. De altfel, J. JarzQbski, excelent cunoscător al prozei avangardiste, în prefața la volumul Citindu-l pe Schulz (Czytanie Schulza)12, în care stabilește trei etape de receptare a operei scriitorului polonez, afirmă, printre altele, că „locul central în analiza acestei opere l-a ocupat mitologia - cheie universală pentru sensul lumii”, cercetătorii din generația mai nouă pornind tocmai de la eseul sus-menționat, considerat „cel mai important text programatic al scriitorului”. într-adevăr, se poate spune că aproape toți exegeții de seamă n-au putut trece indiferenți pe lângă acest aspect esențial și original al operei schulziene, oferind interpretări și comentarii menite nu numai să adâncească înțelegerea și deslușirea textului, ci și să extindă semnificativ sfera conotativă a conceptului de mit în sine.
More...
Fiecare cititor are exemplele sale favorite. Acest fapt nu ține doar de obișnuințele sale de lectură, de tabieturi, de universul privat și plezirist al înțelegerii literaturii. Hermeneutica filosofică și literară, concepte precum acela al „orizontului de așteptare” ne-au convins că există lecturi fondatoare, că interpretările noastre trăiesc în orizontul unor texte întemeietoare. Un uz ale cărui temeiuri și îndreptățire nu le mai interogăm astăzi ne-a obișnuit să numim aceste texte capodopere.
More...
începeam un curs mai vechi despre Gombrowicz cu observația că nu-i rău să-l gândim pe Gombrowicz alături de Eugen Ionescu. Poartă aceeași marcă, același tip de discurs, același însemn al Mitteleuropei periferiilor. Munteanul Eugen Ionescu și sarmatul Gombrowicz trăiesc aceeași depărtare de un Centru coagulant. Și abundența de regi, regine, curți regale pot să ne oblige să-i gândim alături.
More...
Am în față cele două versiuni românești (1988 și 1998) ale jurnalului lui Gombrowicz, ambele apărute la Editura Univers, în traducerea Olgăi Zaicik. în prima, constat perversitatea cenzurii. Din loc în loc sunt croșete, deci omisiuni mărturisite. Când confrunți cu cealaltă versiune, afli că omisiunile sunt mult mai multe. în loc să recunoască, croșetele ascund.
More...
Primele licăriri ale unei conștiințe politice le-am simțit, după cum îți poți imagina, în 1926, în timpul revoluției lui Pilsudski. Perioada anilor ’20 mă interesează în mod special; este, oricum, o perioadă foarte importantă în istoria întregii Europe. Sunt anii ecourilor revoluției ruse, când se nășteau deja simpatiile de stânga. Polonia își redobândise independența, iar starea de euforie care cuprinsese întreaga țară făcea ca situația internațională să fie privită cu superficialitate. îți amintești cum erai în anii ’20? Aș vrea să vorbești despre nașterea problemelor politice și ideologice în lumea intelectuală, în lumea literară, despre legătura dintre politică, marxism (așa cum era atunci înțeleasă noțiunea) și stânga literară a acelui deceniu.
More...
Interview with Jurgen Habermas and Adam Michnik by Adam Krzeminsk.
More...
S-au întâlnit în coloanele Culturii pariziene, fapt ce capătă o semnificație aproape simbolică. Și de la început au găsit unul în celălalt un aliat. Pe marginea lecturii Gândirii captive, care tocmai apăruse, Gombrowicz nota: „Aș spune că în această carte Milosz luptă pe două fronturi: esențială nu este numai condamnarea Estului în numele culturii occidentale, ci și impunerea unei experiențe proprii distincte și a cunoașterii lumii - derivată din ea - asupra Vestului. Acest duel aproape personal dintre un scriitor polonez modern și Vest, în care miza o constituie expunerea propriei valori, a propriei puteri și particularități, e pentru mine mult mai interesant decât analiza lui Milosz a chestiunilor comunismului, care, chiar dacă e foarte pătrunzătoare, nu poate introduce idei cu totul noi” (D I 13)1. Ce lecție decurge așadar din întâlnirea - potrivit spuselor lui Gombrowicz - cu „o cultură abrutizată”?
More...
Un prieten ne-a propus să ne arate câteva monumente neclasate ale Varșoviei, iar noi am primit imediat, mulțumiți să scăpăm astfel de programul în care ne ținea închiși colocviul oficial, motiv sau pretext al prezenței noastre în oraș. Acestea erau împrejurările ce ne-au condus într-o duminică de noiembrie, pe la prânz, în biserica unde slujise părintele Popieluszko ~ preotul apropiat de Solidaritatea, asasinat de serviciile secrete - și unde acum se găsește mormântul său. Aveai de ce să fi impresionat, într-adevăr. Curtea bisericii, deja, era ca o enclavă a unei țări în alta, plină de banderole și pancarte care nu se vedeau nicăieri altundeva. înăuntru, în semicercul corului, o expoziție înfățișa viața supliciatului; fiecare vitrină, fiecare etapă a carierei sale era ca o oprire pe drumul cruciĂ Se vedeau imagini din mulțime sau întâlniri individuale, apoi o hartă de stat-major înfățișând ultimul traseu; în sfârșit, o fotografie a podului de unde fusese împins în fluviu. Ceva mai încolo, un crucifix cu Popieluszko în locul lui Christos. Afară, piatra de mormânt, iar în jurul ei traseul teritoriului Poloniei Mari (mușcând din Lituania și Ucraina), desenat de grele lanțuri fixate în pietre. Pe ansamblu, o densitate a emoției ce făcea să ți se strângă gâtul. Iar înjur, mulțimea, fără încetare : slujba s-a încheiat, așteptăm îndelung să se reverse în afară fluviul uman, ca să putem intra, dar când reușim, constatăm, miracol, că biserica este încă plină.
More...
Câteva remarce prealabile: biserica se prezintă ca un concept cu multiple fațete. Este mai întâi o instituție, apoi o ierarhie și, în fine, adunarea credincioșilor. Mă voi ocupa mai ales de instituție, o instituție ce n-a fost niciodată monolitică. Noțiunea de moștenire a bisericii va fi tratată în sens pur descriptiv și fără judecăți de valoare. Prin moștenire înțeleg ceea ce subzistă; de pildă, HLM-urile sau industria de armament fac parte din moștenirea Poloniei populare.
More...
S-a întâmplat la Graz, unde m-am oprit în drum spre sud. S-a întâmplat aproape exact pe linia pe care Churchill a trasat-o între Szczecin și Triest în 1946, botezând-o „Cortina de Fier”. Ivo Andril a traversat această linie de nenumărate ori, pentru că studia în același timp la Zagreb și la Viena, la Cracovia și la Graz - ceea ce odată era absolut normal, dar acum ar fi de neconceput. Tot aici, pe la sfârșitul anilor ’20 ai secolului al XIX-lea, un student în filosofie, Stanko Vraz, sloven, l-a întâlnit pe Ljudevit Gaj, conducătorul croat al „Mișcării ilirice”, devenind scriitor croat - ceea ce, de asemenea, e de neconceput astăzi. în aceste cercuri, în coloanele revistei Kolo, un periodic literar editat mai târziu de Vraz la Zagreb, se va naște ideea unității slavilor, ideea creării unei limbi comune cu frații sârbi, a unei federații... Mai târziu s-au scris aici și alte pagini de istorie central-europeană: Jasenovac, Vukovar... Și polonezii frecventau acest spațiu. Mi-am amintit de cafeneaua din Thonethof, unde se ofereau odată ziare poloneze, dar m-am răzgândit și m-am dus la un restaurant obișnuit cu un meniu demn de capitala Stiriei.
More...
Problema pe care aș dori să o discut în această lucrare este în ce măsură suferă țările Europei Răsăritene de naționalism și dacă acesta ar putea submina crearea unei mai mari familii europene. Ar putea naționalismul face proiectul unificării europene mai dificil decât este el deja? Mă bucur să spun de pe acum că lucrarea se încheie într-o notă optimistă. Mai întâi, însă, se cer făcute câteva distincții clare.
More...
Celula era ca o cutie strâmtă. în ea se afla un scăunel. Trei părți erau de zid. Doar dinspre coridor gratiile se înălțau de la pardoseală până în plafon. în tavan ardea un bec puternic fără abajur.
More...
The topic of this article is to prove that the “Gordian knot of translation” (Bassnett 2002: 135), namely the attempt to solve the somehow intractable problem of re-creating the meaning of the source text in the target language, is text-type-related and oriented. This article tries to identify and define the obstacles encountered when translating somatic verbal idioms indicating the most significant factors that should be taken into account in overcoming them. It explores the notion of “transfer” versus that of “equivalence” in translation, the difficulty of recognizing, interpreting and, finally, transferring an idiom into the target language and finding an appropriate translation.
More...
Review of: Irina Nicolau, Ioana Popescu, O stradă oarecare din București, Editura Nemira, București, 1999/ Dumitru Hîncu, „Noi” și germanii „noștri”, Editura Univers, București, 1998/ Exerciții de memorie, Fundația Academia Civică, București, 1999
More...