Filipeni, 3, 8 în limba română: un caz de primat al normei
Philippians, 3, 8 in Romanian language: a case of primacy of norm
Author(s): Adina ChirilăSubject(s): Theoretical Linguistics
Published by: Editura Universităţii »Alexandru Ioan Cuza« din Iaşi
Keywords: semantică istorică;limbă literară;filologie;traducere
Summary/Abstract: În lucrarea de față, studiul variantelor pe care traducătorii textului biblic în limba română le-au dat în epoca veche și contemporană fragmentului de sub Filipeni, 3, 8, ce conține, în versiunea grecească, un cuvînt rar în Biblie (σκῠ́βᾰλον), pune în evidență faptul că actul traducerii așază textul pe făgașul unei limbi, supunîndu-l stării limbii de la un moment dat și evoluției acesteia. În orice moment, se manifestă o ajustare formală, ce urmează la ceea ce se consideră a fi corect ori cel puțin posibil din punct de vedere lingvistic: mai întîi, este cea a textului străin la limba nouă, româna; apoi, este cea a textului românesc la înnoirile limbii române—ajustare care poate să ignore, de la un moment dat în istoria producerii și receptării textului respectiv în limba și cultura română, solicitările originare; astfel, corectitudinea textului e controlată de norma limbii și de aparența de acuratețe semantică a lui.În ultima secvență din Fil, 3, 8, istoria redării elementului comparației în limba română constituie un caz foarte bun de primat al normei limbii asupra conținutului originar (în raport cu textul-sursă direct)—recuperabil, dar exclusiv pe cale metalingvistică.
Journal: Diacronia
- Issue Year: 2020
- Issue No: 11
- Page Range: 1-9
- Page Count: 9
- Language: Romanian