Prințul străin și monarhia constituțională la români
The Foreign Prince and the Constitutional Monarchy of the Romanians

Summary/Abstract: Monarhia constituțională a reprezentat una din formele prin care societățile vechiului regim au făcut trecerea spre modernitate. Cadrul juridic internațional al Principatelor, ca și interferența în zonă a intereselor divergente ale marilor puteri au impus o politică în favoarea consolidării statului și națiunii române. Prezentă în memoriile boierești din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ideea prințului străin s-a dezvoltat în dezbaterile politice din deceniile trei și patru ale secolului al XIX-lea. În perioada elaborării „Regulamentelor Organice”, ideea a revenit mereu, alimentând opinii diverse. Multe voci vorbeau de nume și dinastii străine, precum ducele de Nemours, prințul Serge de Beauharnais, ducele de Leuchtenberg (ginerele țarului Rusiei) și alții. Regatului Belgiei a fost luat ca model monarhic și constituțional. În programul Comitetului central al Unirii chestiunea prințului străin era unul dintre punctele esențiale. Opinia internă din ambele Principate era convinsă că numai astfel societatea românească putea să-și consolideze unitatea națională și instituțiile moderne, să-și asigure dezvoltarea economică, socială și culturală. În corespondența lui Alexandru Ioan Cuza cu ambasadorii Marilor Puteri, acesta era de părere că aducerea unui prinț străin era oportună. După lungi dezbateri, Divanurile ad-hoc din Principate au fost de acord asupra alegerii unui prinț străin, care să instaureze o dinastie ereditară. Asociată cu principiul unei guvernări reprezentative, formula monarhică garanta ordinea și stabilitatea internă și prestigiul extern.

• Details
• Contents