Sărbătoare, alteritate și conflict social în premodernitatea românească
Celebration, Alterity and Social Conflict in Romanian Pre-Modernity

Summary/Abstract: Articolul analizează modul în care maniera specifică de a sărbători, proprie unei anumite comunități, marchează diferența și instituie alteritatea, devenind în acest fel o marcă a identității, în raporturile cu alte colectivități, dar și sursă de conflict social. Controlul asupra diferitelor ritmuri și paliere ale timpului social prezintă o importanță deosebită pentru factorii de putere ai vremii. Acest dispozitiv de dominație avea, în primul rând, o componentă simbolică, care ținea de afirmarea prestigiului; în al doilea rând, o componentă politică, legată de exercitarea puterii; iar în al treilea rând, o componentă economică, ilustrată de timpul de muncă al țăranilor, sustrași de la activitățile productive de imperativele sărbătorii. Fiecare factor de autoritate (Biserica, Statul, nobilimea) încerca să controleze, în folos propriu, timpul țăranilor, cei care reprezentau, în condițiile sociale ale epocii, principalul teren de exercitare a puterii. În acest spațiu al concurenței și al rivalității se manifestă alteritatea, de diferite tipuri: alteritatea socială, care îi diferențiază pe nobili de țărani; alteritățile culturale sau confesionale, diferențele de civilizație fiind remarcate sau „inventate” de călători, diplomați sau alți observatori străini, de regulă veniți din apusul Europei, care priveau cu mirare, compasiune sau condescendență sărbătorile ciudate, exotice ori primitive ale românilor. Materialul factologic pe care se sprijină demersul meu este extras din practici și texte românești (sau despre români), cu precădere din Transilvania, eșalonate pe parcursul secolelor XVII-XVIII. Pe lângă un evantai de cauze economice și confesionale, bătălia purtată împotriva timpului sărbătorii era legitimată și în numele modernizării, al raționalizării, al civilizării românilor, după tipare occidentale, în ultimă instanță. Inițial, acest tip de argumente putea fi întâlnit în ambianța raționalistă a Reformei protestante și a celei catolice, ca o componentă a operațiunii de purificare a „adevăratei” religii de superstiții și tradiții apocrife. Ulterior, iluminismul a preluat moștenirea respectivă, în numele noului ideal, mai laic, de luminare și civilizare a poporului. În Transilvania secolelor XVII-XVIII putem surprinde moștenirea unei vechi tensiuni, care împărțea practicile religioase cultivate în sânul Bisericilor românești între o „religie populară” și o „religie oficială”. „Sărbătoarea” celebrată (și) în Vechiul Regim românesc a instituit un prag al alterității, greu de trecut, între cei care o trăiau, din interior, și cei din afară, care se străduiau să o observe, să o normeze, să o îmblânzească și să o manipuleze în folosul lor.

• Details
• Contents