Stahanovistul: martirul comuniştilor în anii ’50
The Stakhanovite: The Communist Martyr in the 1950s

Summary/Abstract: Întrecerea socialistă şi treapta ei superioară - stahanovismul - au fost concepute în anii ’50 ca principale direcţii ale Partidului şi Guvernului, în vederea creării unei noi atitudini faţă de muncă şi implicit a asigurării creşterii productivităţii economiei socialiste. Stahanovist era acel muncitor, tehnician sau inginer care, pe baza unei inovaţii făcute de el şi care era aplicată în procesul de producţie, contribuia la perfecţionarea tehnicii şi procesului tehnologic, la mecanizarea muncii, îmbunătăţirea simţitoare a tehnicii securităţii muncii şi a condiţiilor de muncă. Esenţa stahanovismului a constat într-o raţionalizare conştientă a efortului, o muncă bazată pe cunoaşterea profundă a maşinii şi a muncii eficiente. Stahanovistul nu trebuia să facă supraeforturi, ci să-şi reducă efortul, să desfiinţeze pierderile de timp prin pregătirea din vreme a materialului de lucru, prin reglarea maşinii şi introducerea unor noi metode de muncă. Partidul şi Guvernul au înţeles că, pentru a stimula, recompensa şi populariza pe fruntaşi şi stahanovişti, pentru a extinde aplicarea metodelor înaintate de muncă, trebuia să stabilească nişte reguli precise în acest sens. Stahanovistul, fruntaşul în producţie, echipa, brigada, tura, secţia, şantierul sau întreprinderea fruntaşă beneficiau de premii, medalii, scutiri de taxe, bilete de odihnă şi tratament atâta timp cât păstrau neschimbat ritmul eficienţei în producţie.

• Details
• Contents