Autocefalia şi Patriarhatul în gândirea episcopului Râmnicului Noul Severin, Bartolomeu Stănescu (1875-1954)
Autocephaly and Patriarchate in the Reflections of Bartolomeu Stănescu (1875-1954), Bishop of Râmnic Noul Severin

Summary/Abstract: Studiul de faţă prezintă câteva idei politice ale episcopului Râmnicului Noului Severin, Bartolomeu Stănescu (1875-1954), menite să portretizeze un tip de reflecţie social-creştină, diferită de mainstream-ul intelectualităţii române interbelice. În mod paradoxal, evenimente cu semnificaţii mai degrabă politice decât teologice, cum sunt dobândirea Autocefaliei (1885) şi ridicarea la rangul de Patriarhie (1925), receptate în epocă, dar şi astăzi, ca succese ale naţiunii române, nu ocupă un loc central în arhitectura socio-politică imaginată de episcopul Bartolomeu Stănescu. Avem de-a face însă cu o transplantare în spaţiul românesc interbelic a unei viziuni denumite „creştinism social“ şi definită la începutul secolului XX ca un corp eclectic de idei contrarevoluţionare, pus în practică prin instrumente liberale şi iniţiat din sensibilităţi socialiste. Personalitate vizibilă prin poziţia ocupată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, a Senatului, dar mai ales prin promovarea publică a creştinismului social, eşecul proiectului episcopului Bartolomeu Stănescu ne oferă indicii pentru imposibilitatea unei formule creştin-democrate imaginate sub semnul subsidiarităţii, anti-etatismului, democraţiei, personalismului şi anticomunismului. A contrario, citirea în cheie politică a unor evenimente și dezbateri bisericeşti interbelice ne portretizează o societate incomplet modernizată, dornică de paternalism şi autoritarism şi mai ales guvernată de o concepţie organicistă asupra naţiunii, care exclude formule de tip liberal sau creştin democrat.

• Details
• Contents