Contribuţii la istoria haiduciei în Moldova
Contributions to the History of Outlaws in Moldavia

Summary/Abstract: Termenul haiduc a apărut în Transilvania în secolul al XVI-lea, desemnând un grup de mercenari care s-au angajat voluntar în războaie pentru jaf şi pradă. Din cauza unui asemenea comportament, ei au câştigat rapid o popularitate negativă în sânul populaţiei româneşti, al cărei rezultat direct este frecventa apariţie a confuziilor între aceşti militari şi hoţi. Astfel putem explica procesul asocierii generice a numelui de Haiduci tuturor bandelor de bandiţi, proscrişilor, favorizate de creşterea numărului furturilor comise de mercenarii cu exact acelaşi nume. Din secolul al XVIII-lea, spaţiul românesc cunoaşte o înmulţire a atacurilor bandelor de tâlhari înarmaţi îndreptate împotriva oamenilor domnitorului, bineînţeles a negustorilor şi boierilor. Ambele cauze pot fi identificate în abuzurile regimului Fanariot şi în dificilele perioade datorate relaţiilor ruso-austro-turce, care au alimentat constant găştile de hoţi cu oameni şi arme, nu mai puţin şi în absenţa unei armate autohtone organizate. Cu toate că documentele oficiale cataloghează autorii jafurilor şi furturilor ca şi bandiţi şi hoţi, oamenii de rând mai fac încă diferenţa: majoritatea au fost uitaţi, în timp ce câţiva au fost protejaţi împotriva autorităţilor şi au fost glorificaţi în balade şi cântece. Aceştia sunt haiducii care au ajutat pe săraci şi au răzbunat abuzurile boierilor şi autorităţilor împotriva lor. Dată fiind extinderea fenomenului haiduciei, statul a fost obligat, de la începutul secolului al XIX-lea, să formeze unităţi armate pentru a introduce o supraveghere crescută a mişcării populaţiei, pentru a-i pedepsi pe cei suspectaţi sau cel puţin pe ajutoarele bandiţilor. Eficacitatea unor asemenea măsuri va fi observată curând şi fenomenul banditismului incluzând şi haiducii va fi redus până la dispariţie.

• Details
• Contents