Prinţ şi cerşetor. Atitudini ale elitelor asupra marginalităţii sociale, în Principatele Române (sec. XVIII-XIX)
Prince and Beggar. Attitudes of the Social Elite towards Marginal Social Groups in the Romanian Principalities (the 18th-19th Centuries)

Summary/Abstract: Marginalitatea este un concept-imagine (Bronislaw Geremek) care implică reprezentarea societăţii sub forma unui întreg, permiţând tratarea acesteia în termeni de centru şi periferie. Dacă centrul poate fi perceput de o manieră relativ unitară, din punct de vedere al modelului social dominant, periferiile, marginile, mai apropiate sau mai depărtate de centru, se pot multiplica în funcţie de criteriul de referinţă decupat din modelul dominant. Se pot defini astfel mai multe tipuri de marginalitate, culturală, economică, socială, spaţială, între care delimitările nu sunt însă rigide. Ele pot presupune elemente comune sau se pot combina, permiţându-ne să vorbim de marginalitate socio-economică sau socio-culturală. Studiul nostru se referă la marginalitatea de tip socio-economic, caracteristică celor aflaţi pe treptele cele mai de jos ale ierarhiei sociale şi economice, şi anume săracii. Cercetarea noastră îşi propune să reconstituie ceea ce va fi fost optica elitelor faţă de săraci, cum erau ei percepuţi în calitate de categorie aflată la marginea societăţii. Orice raportare la sărăcie implică un anume tip de logică a utilităţii sociale. Iar utilitatea socială, la rândul ei, se judecă diferit în funcţie de rolurile pe care societatea dominantă le atribuie diferitelor sale segmente. În secolele XVI-XVIII, între săracul popular, la limită cerşetor şi scăpătatul care nu îşi expune public sărăcia este favorizat în mod evident cel din urmă. Tratamentul privilegiat de care acesta se bucură, ca potenţial beneficiar al unui ajutor, permite, pe termen relativ scurt şi individual, evitarea declasării, iar pe termen lung şi la nivel general, perpetuarea ideii de mobilitate socială redusă şi prin urmare de stabilitate socială crescută. Aceeaşi preocupare constantă pentru asigurarea stabilităţii, de astă dată prin prisma ordinii publice, face ca cerşetorul, perceput din în ce mai mult ca un profesionist al tehnicilor de stors milostenie, să nu intereseze elitele decât din perspectiva accentuat represivă a îndepărtării sale din spaţiul public şi eventual a reeducării sale prin muncă. Secolul următor dezvoltă practic toate iniţiativele anterioare, dar descoperă în plus, sărăcia generalizată a claselor populare. Munca devine o referinţă constantă a discursului social despre sărăcie. Altoită pe etosul binelui comun, ea nu mai este penitenţa creştină impusă tuturor urmaşilor lui Adam, în virtutea păcatului originar, ci parte a contractului social : săracul îi datorează societăţii munca sa şi nu poate pretinde nimic de la aceasta, atâta timp cât nu îşi îndeplineşte propria funcţie socială.

• Details
• Contents