Institutele pentru săraci din Ţara Românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Îndestularea cerşătorilor şi a smintiţilor de la Mărcuţa
The Institutions for the Poor in Wallachia during the First Half of the 19th Century. Providing for the Beggars and the Insane at Mărcuţa

Summary/Abstract: Studiul nostru are două părţi relativ distincte. O primă parte tratează trecerea de la caritatea creştină la asistarea săracului ca datorie publică şi patriotică, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. În acest context facem o scurtă prezentare a primei instituţii publice de asistare a săracilor, Eforia Caselor Făcătoare de Bine, înfiinţată în 1832 ca urmare a prevederilor exprese ale Regulamentului Organic al Valahiei. Unul dintre departamentele eforiei, Casa Cerşetorilor, era însărcinat cu înfiinţarea unui institut al cerşetorilor şi cu organizarea ajutoarelor lunare în bani pentru cerşetorii bucureşteni care nu vor fi fost internaţi în respectivul aşezământ. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, autorităţile fac eforturi constante, dar nu şi eficiente, pentru realizarea institutului cerşetorilor. Instalat provizoriu în diverse mănăstiri din ţară, acesta pare să fi funcţionat relativ coerent după anii 1835-1836 la schitul Malamucu pe apa Prahovei, iar după 1842-1843 (împreună cu un ospiciu de alienaţi) la mănăstirea Mărcuţa de lângă Bucureşti. O a doua parte a articolului nostru prezintă un contract de licitaţie, din 1849, imaginat de autorităţi pentru arendarea aprovizionării institutului cerşătorilor şi zmintiţilor de la Mărcuţa. Documentul prezintă destul de detaliat regimul alimentar pe care concesionarul trebuia să îl asigure internaţilor de la Mărcuţa, fapt care ne-a permis o serie de consideraţii despre raportul între alimentaţia populară în general şi alimentaţia acestei aristocraţii cerşetoreşti în special. Am utilizat pentru comparaţie, alături de contractul de licitaţie indicat mai sus, mărturiile doctorului orăşenesc (al politiei) Bucureştilor de la începutul secolului al XIX-lea, doctorul Constantin Caracaş. Ambele documente ne-au sugerat că principalul aspect al asistării săracului, bolnav sau cerşetor, îl constituia hrănirea acestuia, uneori, ca în cazul spitalului pentru săraci de la Colţea, excesivă şi periculoasă.

• Details
• Contents