De la modelul creştin al cumpătării la dieta alimentară modernă. Marile mutaţii ale structurilor gustului şi consumului (secolele XVI-XX)
From Christian Moderation to the Modern Diet. The Major Changes of Taste and Consumption (16th-20th Centuries)

Summary/Abstract: Istoria alimentaţiei este o disciplină relativ recentă, fiind închisă multă vreme în istoria agriculturii, deşi, o asemenea analiză este mai complexă, pretinzând o cercetare a tradiţiilor, normelor sociale, prestigiului unor alimente, regulilor ecleziastice şi dietetice, preţurilor, constrângerilor tehnice, a gusturilor, ca opţiuni alimentare ce au fost mai puţin coerente cu orizontul cultural al epocilor. Restituirea unei istorii a alimentaţiei s-a izbit puternic şi de prejudecăţile timpului în care s-a scris despre această istorie. Obiceiurile alimentare tradiţionale au intrat şi ele în şirul prejudecăţilor vechi, criteriile noi de evaluare au pus accentul pe carenţele, precaritatea, monotonia alimentaţiei tradiţionale, pe insufiecienţa sa calorică. Dar, nu ar trebui neglijat faptul că orice bucătărie, de-a lungul istoriei, a implicat o anumită dietă, un corpus de cunoştinţe şi precepte prin care hrana a mediat raporturile complexe ale oamenilor cu anotimpurile, cu gradul de fertilitate al pământurilor, cu bolile etc. Nici presiunile demografice, nici condiţiile alimentare variabile şi nici tehnicile diferite de producţie nu au fost decisive în istoria alimentaţiei, ele fiind însoţite de motivaţiile religioase şi culturale, de metamorfozele politicului, de instabilitatea modelor, de sugestiile ideologice. În virtutea centralităţii sale existenţiale istoria alimentaţiei nu poate ocoli perceperea hranei ca necesitate, dar şi ca plăcere, ca o sursă a supravieţuirii, dar şi o componentă politică şi culturală. Trecerea lentă, încă de acum cinci secole, la modernitate a însemnat dislocarea lentă a unor valori, cele mai afectate fiind cele religioase, care în privinţa alimentaţiei se întemeiau pe virtutea cumpătării. Cumpătarea, era un gest de pietate necesar purificării morale mântuitoare, dar şi un răspuns pe care Biserica îl oferea ca exerciţiu de supravieţuire, în vederea înfruntării, suportării, convieţuirii cu foametea cotidiană sau ocazională. Chiar dacă Bisericile creştine nu au putut ţine sub control mecanismul complex al hranei, al bucătăriei medievale în spaţiul european, fiecare comunitate a fost marcată de tradiţia alimentelor sacre: pâinea, vinul şi untdelemnul. Se poate spune că creştinismul a constituit un vector unificator susceptibil de a constitui o identitate alimentară europeană. Succesul doctrinelor vegetariene, susţinute în secolul al XVIII-lea de gânditori şi filosofi, ca J. J. Rousseau, a fost un răspuns luminat la tradiţia creştină. Hrana vegetală, atât de experimentată de către tradiţia creştină, era considerată o opţiune pentru o “viaţă naturală”, simplă şi frugală, un instrument pentru sănătatea corporală. Alegerea unui regim alimentar raţional nu se referea la cumpătare, încărcată de rezonanţe morale, ci la o posibilă lejeritate şi libertate a minţii, în contrast cu excesul, opulenţa Vechiului Regim, ceea ce traducea o formă de respingere a formelor culturale, sociale şi politice ale acestuia. De două secole s-a impus lent civilizaţia dorinţelor, legitimarea nevoii de satisfacţie, bunăstare, inclusiv cea legată de alimentaţie. Acest versant al mentalului european a fost şi un reflex al marginalizării creştinismului, al decolorării conştiinţei vinovate a păcatului, a banalizării actului de penitenţă şi mărturisire, a stingerii reflecţiilor despre efemeritatea lumii, despre moarte şi Judecata de Apoi. Raţiunile profitului au subminat vechile distincţii şi simbolici sociale şi religioase ale alimentaţiei, capitalismul industrial, comerţul, noile suporturi ale progresului (cuantificat prin bunăstare materială!) îndemnau la consum tot mai mult şi din toate. Aspiraţia economică a unui consum universal şi democratic a avut şi importante consecinţe culturale.

• Details
• Contents