Metamorfozele sărbătorii sub impactul sensibilităților moderne (secolele XVI-XIX)
The Metamorphosis of Holiday under the Impact of Modern Sensibilities (16th-19th Centuries)

Summary/Abstract: După Reforma din secolul al XVI-lea, raportul individual cu timpul creștin a fost liber în lumea protestantă, care nu agrea excesul festiv și celebrările, pe când Biserica catolică a purces la o codificare colectivă a sărbătorilor, pentru ca, după secolul al XVII-lea, numeroși episcopi să propună reducerea timpului religios comunitar. Biserica catolică a fost tentată să balizeze strict timpul și spațiul sacrului, definind interdicțiile, normele, sprijinindu-se pe autoritățile civile în acest sens. Toate confesiunile au încercat să elimine aspectele profane, etichetându-le drept superstiții, să curețe regimul și disciplina sărbătorilor, prin configurarea unui calendar strict creștin. Din veacul al XVIII-lea, sărbătoarea a devenit un obiect al bătăliei ideologice, un mijloc tentant și eficient prin care se puteau impune în mentalitatea colectivă noile viziuni seculare despre lume, societate și Stat. Sărbătorile civile deveneau o miză a criticii sărbătorilor religioase tradiționale, considerate pline de „prejudecăți” și de un simbolism obscur. Timp forte al noilor sensibilități secularizate, sărbătoarea revoluționară din vremea marii revoluții franceze (1789-1794) a reprezentat un fapt social global (ca orice sărbătoare!), dar a devenit o armă de luptă politică, a cărei miză însemna răsturnarea raportului de forțe și de dominație în spațiul simbolic.Secolul al XVIII-lea a însemnat pentru spațiul românesc o scădere a timpului festiv, mai ales din inițiativa Statului, care a dorit un mai bun control asupra timpului social. Atmosfera festivă politică și spiritul creștin s-au regăsit într-o formulă aparte cu prilejul revoluției de la 1848 în Transilvania și Țara Românească! Pentru eterna memorie a acelor zile „sfinte” de sărbătoare revoluționară, câmpurile Libertății, de la Blaj și Filaret, au devenit, după 1848, locul celebrării idealurilor pașoptiste. Din 1850 până în 1876, când au fost interzise de autoritățile austro-ungare, oficierile festive ale zilei de 15 mai la Blaj au semnificat ancorarea generațiilor post-pașoptiste în acel moment revoluționar întemeietor, pentru refacerea voinței regeneratoare românești. Conform Regulamentelor școlilor din 1835, 1837, serbările școlare din capitale sau orașe de provincie ale Principatelor deveneau o manifestare de prestigiu și amploare, la care participau solemn, uneori, și domnitorii de la Iași sau București, precum și autorități școlare, religioase, notabilități și reprezentanți diplomatici. Festivismul ce a însoțit instalarea în fruntea Principatelor Unite a lui Al.I. Cuza în 1859, dar, mai ales, aducerea în țară și instalarea ca domn a lui Carol în 1866, apoi proclamarea sa ca rege în 1881, a însemnat un nou model de sărbătoare politică, ce îmbina sincretic protocolul politic cu obiceiurile populare. Expansiunea culturală, angajată în construirea identității naționale a încurajat o prioritate a manifestărilor festive național-folclorice și politice, care aveau rolul să exalte imaginea profetică a unei vieți naționale ideale și a unei ordini politice mântuitoare.

• Details
• Contents