"Tua sacratissima unxio... cordis intima penetret". The Body in the Medieval Ceremony of Crowning Cover Image

„Tua sacratissima unxio... cordis intima penetret”. Corpul în ceremonialul medieval al încoronării
"Tua sacratissima unxio... cordis intima penetret". The Body in the Medieval Ceremony of Crowning

Author(s): Alexandru-Florin Platon
Subject(s): History of ideas, Middle Ages
Published by: Accent Publisher
Keywords: Medieval Ceremony of Crowning;

Summary/Abstract: Ritualul de încoronare a regilor (coronatio regis) a constituit actul esențial al legitimării puterii monarhice în Evul Mediu. Acest ceremonial avea menirea de a simboliza separarea și ruptura celui încoronat de lumea profană, apoi resurecția și re-agregarea lui la comunitate. Încoronarea, ritul oncțiunii — al cărui model este, cum se știe, vetero-testamentar - s-a cristalizat în Occidentul medieval în secolul al VIII-lea, devenind, împreună cu noțiunea „grației divine” (dei gratia) expresia definitorie a theocrației regale și, totodatț, a dimensiunii cvasi-sacerdotale a oficiului monarhic. Împrejurările acestui proces trebuie, neîndoielnic, corelate cu rolul din ce în ce mai important al clerului (în genere, al Bisericii romane) în articularea unui discurs unic despre natura și organizarea lumii, având drept pivot doctrina unei regalități înțeleasă ca un ministerium religios, inspirat și orientat din punct de vedere etic-normativ de corpul ecleziastic. Cercetarea doreste să releve, de asemenea, maniera în care se oglindeste în gestul esențial al oncțiunii o anumită evoluție a concepției despre corp și ierarhia organelor sale vitale. În riturile medievale de inaugurare sau trecere, cum este și oncțiunea, simțurile au avut un rol specific: astfel, în timp ce văzul era predominant spiritual, fiind simțul superior, abstract, prin excelență, și, ca atare, legat de prefacerile „din lăuntrul” ființei umane, gustul și mirosul, deși mai puțin directe prin efecte, nu erau, din acest motiv, mai puțin eficiente, antrenând în dinamica și simbolismul lor și părțile corpului pe care le implicau. În toate culturile pre-moderne, capul a fost considerat un sălaș al forțelor vitale ale trupului, al rațiunii superioare și al sufletului, pentru ca din secolul al XIII-lea să câștige prestigiu inima, deopotrivă ca organ și semnificant simbolic. Intensa valorizare a inimii a fost expresia unei reconfigurări radicale a imaginii despre corpul omenesc și ierarhia membrelor sale principale, o reașezare la fel de profundă a raporturilor de putere din societatea medievală, dintre instanțele sale tutelare: „spiritualul” și „temporalul”.

  • Issue Year: 2005
  • Issue No: 7
  • Page Range: 13-28
  • Page Count: 16
  • Language: Romanian