Cãsãtoria şi familia în satul românesc din Arhiepiscopia ortodoxã a Transilvaniei (1899-1916)
Marriage and Family in the Romanian Villages of the Orthodox Archdiocese in Transylvania (1899-1916)

Summary/Abstract: În spațiul imperiului habsburgic, şi în cazul națiunii române, se observă până la începutul secolului al XX-lea că familia păstrează multe din elementele unei familii de tip patriarhal. Pentru spațiul rural, aşa cum era de aşteptat, colectivitatea este în mod definitoriu importantă față de individ. Acesta încearcă, deşi timid, să-şi exprime punctul de vedere în ceea ce priveşte căsătoria şi implicit familia. Motivațiile căsătoriei în spațiul rural de sorginte ortodoxă din Transilvania se raportează în continuare, cu preponderență, la aspectele materiale ale vieții.Pentru a nu se ajunge la încheierea doar a căsătoriei civile de către credincioşi, Consistoriul arhidiecezan ortodox de la Sibiu a cerut preoților, ca în cazul celor săraci şi care dovedeau acest lucru prin atestatele de paupertate, căsătoria să se oficieze fără a se plăti decât o mică parte din taxă sau deloc. Mitropolitul Ioan Mețianu (1899-1916) a cerut ca, atât prin intermediul Sinoadelor arhidiecezane, cât şi prin intermediul celor protopopeşti, să se cunoască în amănunt numărul căsătoriilor civile şi cauzele lor. Concubinajele au reprezentat şi ele un aspect interesant, însoțind referirile la căsătorie şi familie. Au fost contabilizate anual la nivel de parohie şi de protopopiat cererile venite de la centru, de la Sibiu, de găsire a unor modalități privind eliminarea lor. Sunt interesante cauzele depistate pentru apariția lor: căsătoria civilă, pentru că masa de nuntă era socotită prea scumpă în cazul unor familii sărace, împotrivirea părinților sau a rudelor, legile militare care impuneau vârsta de 22 de ani pentru căsătorie. În secolul al XIX-lea se manifestă apoi cu precădere şi căsătoria clandestină şi creşterea numărului soldaților rezervişti care trăiau în concubinaj. Sinoadele arhidiecezane au fost tot mai interesate, mai ales din anul 1902, de contabilizarea numărului real de concubinaje şi respectiv de căsătorii civile. Rolul preotului este în acest context încă o dată subliniat în a fi un exemplu în parohie, din toate punctele de vedere. Legătura cu comunitatea parohială rămânea în continuare singura care îl putea ajuta să soluționeze gravele probleme ale parohiei, la fel cum îl putea învăța să evite urmările negative ale noului tip de legislație matrimonială introdusă după 1895 de către statul austro-ungar.

• Details
• Contents