Semnificații ale (non)violenței politice în revoluțiile central şi est europene din 1989. Violența în revoluția românã
Significations of political (non)violence in the Central and Eastern European revolutions since 1989. Violence in the Romanian revolution

Summary/Abstract: Dincolo de unele semnificații definitive proferate de analişti şi în pofida tentației de a încheia expeditiv capitole trecute pe fondul accelerării istoriei şi a mutării centrelor de interes în alte zone vulnerabile ale începutului de secol XXI, rămân încă din evenimentele din 1989 o serie de aspecte de problematizat. Iar în privința României, acest lucru este valabil cu atât mai mult. Cazul său singular între celelalte țări membre ale Pactului de la Varşovia se reflectă în studiile despre colapsul comunismului în Europa ca o perpetuă excepție, în care persist sfidător zone de obscuritate. Tocmai ele, enigmele, obscuritățile şi violența au devenit definitorii pentru revoluția română din decembrie. În jurul acestora rămân suspendate semnificații divergente, în aşa fel încât profețiile despre trecut să nu se epuizeze prea curând.Este cunoscut faptul că schimbările de sistem din celelalte țări central şi est europene au fost programatic nonviolente. Această trăsătură definitorie se explică şi prin faptul că aici, în majoritatea statelor, violențe politice sîngeroase se consumaseră cu mulți ani înainte, cu ocazia unor încercări precoce şi temerare de regenerare politică, soldate tragic.La momentul 1989, nonviolența schimbărilor implică şi faptul că elitele conducătoare nu au opus rezistență, ele renunțând sau abdicând cu uşurință de la putere; în acelaşi timp, recursul la forțele de represiune a ieşit din calcul în cazul celor mai multe țări, întrucât se petrecuse o breşă în eşaloanele de mijloc ale armatei, partidului, aparatului birocratic şi al polițiilor secrete.Revoluțiile acestui an sunt expresia unei societăți civile bine constituite, reprezentate de lideri de opinie şi de organizații puternice (fie ele sindicale, de tineret, pacifiste sau religioase) şi de o cultură politică a negocierii. Schimbările politice radicale sunt realizate nu fără dramatism şi spectaculozitate, dar aici aceste elemente țin de rezultatele obținute prin negocieri istovitoare sau prin manifestații de o amploare considerabilă.În revoluția română, formele de violență fizică şi psihică au suscitat un amalgam exploziv de reprezentări şi mituri istorice: de la recentele imagini cu care blindate la care se făcuse uz pentru reprimarea manifestațiilor studențeşti din Piața Tienanmen, (Piața Păcii Celeste), şi care discreditaseră în ochii lumii întregi sistemul comunst chinez; la baricade ridicate în capitală, ca elemnte de recuzită din revoluția franceză; la scene terifiante cu osuare, gropi comune şi genocid, care trimiteau la ororile naziste. De asemenea, procesul expeditiv şi execuția dictatorului român țin de tradiția iacobină a justiței sumare, ca şi de practicile staliniste, dar ele amintesc şi de imagini mai vechi din istoria politică a omenirii, de tiranicide şi crime succesorale.Concluzia care se desprinde este aceea că în revoluția română coexistă aspect contradictorii – legate în special de formele de violență descrise în acest studiu – care plasează reprezentările despre acest eveniment fondator mai degrabă în alte spații ori în alte vremuri decât Europa Centrală şi de Est a sfârşitului de secol XX.

• Details
• Contents