Cooperare, educaţie şi comunicare în cultura românească tradiţională. Claca şi şezătoarea ca asociaţii voluntare
Cooperation, Education and Communication in Romanian Traditional Culture. Claca and Şezătoarea as Voluntary Associations

Summary/Abstract: Forme de viaţă socială tradiţională bine cunoscute în cercurile etnografice româneşti, claca şi şezătoarea sunt reinterpretate în articolul de faţă prin prisma conceptului de „asociaţie voluntară”, apărut în domeniul antropologiei sociale. „Asociaţia voluntară” este o formă ad hoc de grupare a unor indivizi umani, în scopul efectuării unei momentane activităţi comune. Claca şi şezătoarea se constituie ca astfel de întruniri ale unor indivizi în grupuri informale, în scopul de a lucra laolaltă. Neavând nimic de-a face cu vreun interes politic, ele nu pot fi considerate „facţiuni”. Caracteristici comune, dar şi diferenţiale, sunt scoase în evidenţă, pentru a se înţelege mai bine funcţia lor de educaţie şi comunicare în contextul comunităţii mici, de intercunoaştere, aşa cum se înfăţişează a fi satul românesc. Valorile morale, armonia şi înţelegerea socială promovate în cadrul acestor reuniuni, îl determină pe autor să sugereze că ele (dar în primul rând şezătoarea) ar putea fi considerate drept paradigme ale relaţiilor armonioase între oameni şi popoare în cadrul umanităţii. Iată, spre exemplu, încheierea: „Într-o şezătoare, fiecare participant etalează ceea ce deţine mai bun şi mai frumos în personalitatea proprie. S-ar putea oare extinde acest tip de relaţie la întreaga umanitate? De ce nu? Personal, mi-ar plăcea să găsesc toate dovezile spre a putea vedea într-adevăr în adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite un fel de şezătoare supraextinsă!…”

• Details
• Contents