Moral-religious education of adolescents. Challenge of postmodernity Cover Image

Educaţia moral-religioasă a adolescenţilor. Provocare a postmodernității
Moral-religious education of adolescents. Challenge of postmodernity

Author(s): Gavril Trifa
Subject(s): Systematic Theology, Eastern Orthodoxy
Published by: Editura Universităţii de Vest din Timişoara
Keywords: adolescenți; provocare; păcat; căsătorie; sfintenie;

Summary/Abstract: Dumnezeu, în nemărginita Sa iubire a creat tot ceea ce există, lipsea însă ființa conștientă care să înțeleagă toate acestea. Ideea perfectă de „om” a apărut în momentul când Dumnezeu a creat primul bărbat şi prima femeie, amândouă fiinţe perfecte în sine, dar cu particularităţi specifice fiecărui sex. Cele două sexe sunt menite să fie nedespărţite şi tocmai de aceea a aşezat Creatorul pe prima femeie lângă primul bărbat şi a format prima familie la începutul lumii. Dar a pătruns păcatul în lume şi, prin păcat, moartea. Cu toate acestea, Dumnezeu a avut planuri sfinte şi tainice prin crearea celor două sexe, căci prin aceasta a dat oamenilor puterea de a crea, a voit ca omul să preia o parte din opera Sa creatoare, pentru ca astfel să completeze lipsa pe care moartea o cauzează zilnic în rândul oamenilor.

  • Issue Year: 2018
  • Issue No: 24
  • Page Range: 52-56
  • Page Count: 5
  • Language: Romanian