RECENZII - BOOK REVIEWS Cover Image

RECENZII - BOOK REVIEWS
RECENZII - BOOK REVIEWS

Author(s): Mădălina Diaconu, Aurel-Daniel Bumbaş-Vorobiov, Adriana Pop, Rodica Croitoru
Subject(s): Philosophy
Published by: Studia Universitatis Babes-Bolyai

Summary/Abstract: În iunie 2004, a apărut la Editura Limes volumul Paşi spre integrare. Religie şi drepturile omului în România, coordonat de Sandu Frunză. Cartea reproduce în cele trei părţi ale sale expunerile şi discuţiile workshop-ului cu acelaşi nume, care a avut loc în perioada 11-13 martie 2004 la Cluj şi a fost organizat de Catedra de Filosofie Sistematică a Facultăţii de Istorie şi Filosofie de la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi de SACRI, cu ajutorul Ambasadei Olandei în România, prin programul Matra Kap. Volumul are ca temă generală raportul şi modalităţile de adecvare a diferitelor tradiţii religioase şi a instituţiilor acestora la lumea laică contemporană europeană, a cărei model democratic se află în continuă transformare şi reajustare la noile exigenţe pe care le ridică construcţia Uniunii Europene. În cuprinsul cărţii se pun în discuţie, în special, poziţiile pe care România le-a avut, le are sau le poate avea faţă de problemele pe care le ridică raportul dintre religie şi drepturile omului. Structura cărţii urmăreşte îndeaproape structura evenimentului, având trei părţi, fiecare parte cuprinzând o secţiune cu comunicările participanţilor şi o alta cu discuţiile ce au avut loc, în încheierea cărţii fiind reproduse discuţiile participanţilor cu presa. Volumul reuşeşte să fixeze un moment de reflecţie în fluviul dezbaterilor contemporane pe tema laic/religios. Expunerile cuprinse în această carte sunt concise, clare, informative şi argumentate. Reproducerea discuţiilor care au avut loc după susţinerea comunicărilor îmbunătăţeşte înţelegerea poziţiilor susţinute, conectează reflecţia teoretică la problemele reale ale societăţii contemporane româneşti, prinsă în tranziţia spre UE, exemplifică o dispută democratică structurată printr-un dialog argumentativ.

  • Issue Year: 49/2004
  • Issue No: 1-2
  • Page Range: 239-255
  • Page Count: 17
  • Language: Romanian