L’Abbé Pierre, un charisme à communiquer
The Abbott Pierre, a Charisma to be Transmitted

Summary/Abstract: REZUMAT: Abatele Pierre, o carismă de propagat. Abatele Pierre, pe numele său adevărat Henri Grouès (1912-2007) este un personaj marcant al Franţei contemporane. Aparţinând prin naştere unei familii burgheze bogate, Henri Grouès renunţă la vârsta de şaptesprezece ani la lume pentru viaţa de mănăstire, intrând în ordinul capucin. Idealul său, inspirat şi de o educaţie atentă la nevoile celor din jur, era acela de a se pune în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor. Devenit preot diecezan, Henri Grouès se implică în timpul războiului în sprijinirea evreilor, a altor categorii de persoane urmărite de poliţie şi în mişcarea de rezistenţă împotriva ocupaţiei germane. După război are o scurtă carieră politică, animat fiind de dorinţa de a contribui la construirea unei societăţi mai drepte. În 1949 fondează mişcarea Emaus, din dorinţa de a veni în sprijinul unor persoane aflate în dificultate, mai cu seamă oameni fără adăpost, vagabonzi, foşti puşcăriaşi, persoane adesea marginalizate de societate, care pierduseră sensul vieţii. Sprijinul pe care li-l acordă este unul foarte concret, dar nu se mărgineşte la o asistenţă primară şi, mai mult, la una care să-i determine să se complacă în pasivitate. Communitate Emaus oferă membrilor săi hrană şi adăpost, dar şi, ceea ce este încă mai important, demnitatea pierdută, posibilitatea reintegrării în societate, respectiv posibilitatea de a deveni utili celor aflaţi în suferinţă. Căci abatele Pierre credea că „lenea generează nebunie. Nu este de ajuns să mâncăm ca să trăim, ci trebuie şi să ne simţim de folos”. El mai spunea că „avem tot atâta trebuinţă de raţiuni de a trăi ca şi de cele necesare pentru trai”. Astfel, foştii vagabonzi devin constructori de locuinţe pentru familii aflate în imposibilitatea de a avea o casă a lor într-o Franţă marcată de criza locuinţelor, într-o Franţă în care faptul de a munci nu asigura în chip necesar o viaţă demnă. Spiritul mişcării Emaus schimbă şi mentalitatea francezilor în materie de solidaritate, inspirând o adevărată „insurecţie a bunătăţii” în iarna lui 1954 şi, ulterior, o serie de iniţiative în favoarea categoriilor marginalizate. România actuală cunoaşte un context asemănător Franţei anilor ’50 în care abatele Pierre şi-a început activitatea. Majoritatea populaţiei se află la limita sărăciei, criza locuinţelor este comparabilă cu aceea din Franţa de după război. Cu toate că misiunea Bisericii este fundamental una spirituală, ea nu poate să nu se preocupe de binele integral al persoanei umane; prin urmare, iniţiativele sale în favoarea celor săraci se cer diversificate şi înmulţite, de ce nu şi pornind de la modelul abatelui Pierre.

• Details
• Contents