RECENZII Cover Image

RECENZII
RECENZII

Author(s): Monica-Olivia Grecea, Bogdan Ulmu, Miklós Bács , Roxana Turoţi
Subject(s): Theatre, Dance, Performing Arts
Published by: Studia Universitatis Babes-Bolyai

Summary/Abstract: Un colectiv de universitari clujeni (coordonat de Liviu Malita) ce se gândi? Ia să sustină un grant cu subiectul ăsta! Si l-au făcut. Cele două volume, având drept temă Viata teatrală în si după comunism, au apărut nu de mult la editura EFES din Cluj. Am citit primul volum cu frisoane, cârcei sau sarcasm: alteori, cu placiditate, suspin amar ori anxietate. Niciodată, cu amuzament. Mi-am amintit de zilele grele datorate cenzurii – si ca regizor, si ca scriitor. Desi, cu rusine mărturisesc, nu am făcut parte din rândul dizidentilor, ori al persecutatilor opresiunii comuniste: 90% dintre montările & cărtile mele, nu au avut probleme. De altfel, în prefată ni se spune că nici opul de fată nu este vindicativ: „cuminte, el se mutumeste să consemneze niste mărturii, revelatoare prin simpla lor prezentă”. Dar cartea napocană mai este utilă fiindcă tinerii nostri colegi habar n-au cu ce se mănâncă... vizionarea cu comisie ideologică, spre exemplu, a unui text scris de D.R. Popescu – membru în staff-ul Puterii de-atunci. Ea adastă asupra piesei Mormântul călăretului avar, spre alt exemplu, încercând să descopere cauzele interzicerii piesei & spectacolului, într-o perioadă în care acribia politrucilor nu avea percutantă. „Cenzorul luminat si artistul culpabil – iată semnul brutal al unei normalităti pe dos”(inspirat grăieste domnul Malita, în prefată). Fiindcă, se vede si din carte, si din amintirile noastre (ale celor care trăit-am cu cenzura-n casă!), membrii comisiilor de vizionare nu erau întotdeauna oligoizi: cei culti, fie se erijau în complici ai creatorului incomod, fie închideau ochii cu atâta zgomot, încât te obligau să rămâi dator Institutiei, practicând temenele bizantine.

  • Issue Year: 2008
  • Issue No: 1
  • Page Range: 252-266
  • Page Count: 15
  • Language: Romanian