Apprehension of the Codex of Govora - A Comparative View Cover Image

Receptarea Pravilei de la Govora - perspectivă comparativă
Apprehension of the Codex of Govora - A Comparative View

Author(s): Gabriela Rusu-Păsărin
Subject(s): Social Sciences
Published by: Universitatea din Bucuresti, Colectivul de Stiinte ale Informarii si Documentarii
Keywords: Pravila de la Govora; norme bisericeşti; datini; legea pământului; ritualuri existenţiale

Summary/Abstract: Prima carte de legi în limba română (1640), Pravila de la Govora, sau Mica Pravilă este totodată un corpus referenţial de tradiţii şi credinţe populare referitoare la ceremonialul existenţial. Scopul este de a realiza o analiză comparativă a celor două nivele de referinţă, mentalul tradiţional românesc şi rigoarea bisericească, cea din urmă funcţionând sub influenţa străvechilor legi bizantine şi a canoanelor stabilite de sinodul Bisericii Orientale. Credinţele populare şi pravila bisericească denotă convergenţe şi divergenţe în modul în care sunt îndeplinite ritualurile existenţiale: botezul, căsătoria şi funeraliile, acestea motivând funcţionarea stereotipului datorită constrângerilor impuse de credinţa religioasă şi de cele populare.

  • Issue Year: 2010
  • Issue No: 14
  • Page Range: 162-174
  • Page Count: 13
  • Language: Romanian