TEST OF CASE LAW ON INSOLVENCY PROCEDURE Cover Image

EXAMEN DE JURISPRUDENŢĂ PRIVIND PROCEDURA FALIMENTULUI
TEST OF CASE LAW ON INSOLVENCY PROCEDURE

Author(s): Marius Grecu, Vasile Godîncă-Herlea
Subject(s): Law, Constitution, Jurisprudence
Published by: Studia Universitatis Babes-Bolyai

Summary/Abstract: Faliment - Răspundere solidară a administratorilor - Administrator de fapt - Neparticiparea la actul decizional, cauză exoneratoare de răspundere. În speţă judecătorul sindic a respins cererea de angajare a răspunderii pârâtului Ş.A., în calitate de administrator al SC LYVARY SRL, şi de suportare a plăţii pasivului acesteia, ajunsă în stare de insolvenţă, formulată în temeiul art. 124 din Legea 64/1995 republicată. Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în cadrul Rapoartelor întocmite de lichidator s-a relevat faptul că printre cauzele care au pricinuit societăţii starea de insolvenţă s-au numărat, alături de cauze obiective, şi faptele unuia dintre asociaţi, P.C., care a angajat persoana juridică în raporturi de drept comercial extrem de împovărătoare şi oneroase, fără mandatul şi ştirea asociatului Ş.A, fapte care au stat şi la baza excluderii acestuia din societate şi revocarea din funcţia de administrator în anul 2000 (cu 3 ani înainte de deschiderea procedurii s.n.).

  • Issue Year: 49/2004
  • Issue No: 1-2
  • Page Range: 192-196
  • Page Count: 5
  • Language: Romanian