Attempts at Poetry Cover Image

Încercări poetice
Attempts at Poetry

Author(s): Arthur Schopenhauer
Contributor(s): Mihail Vieru (Translator)
Subject(s): Poetry, Translation Studies
Published by: Editura Semne
Keywords: Arthur Schopenhauer; Poetry; Translation; Romanian;

Summary/Abstract: Cu o oarecare șovăire, se poate ivi problema necesității, chiar tardive, de a traduce și din scrierile poetice ale lui Arthur Schopenhauer. Într-adevăr, filosoful german și-a recunoscut lipsa propriei predispoziții față de poezie. Da-că este să acordăm atenție versurilor schopenhaueriene, nu ne vor surprinde prin sârguința literară. Poeziile lui sunt – în cel mai bun caz, vatra câtorva metafore interesante, în cel mai rău caz – banale. Polii opuși ai acestei judecăți estetice sunt însă, împreună, adevărați. Stilul lui Arthur Schopenhauer a fost, de fapt: simplu și expresiv. În cazuri rare – care, oricum, nu circumscriu teza noastră de mai sus – putea fi ironic. Ce ne-ar motiva să le traducem? În primul rând: orice cititor al Lumii ca voință și reprezen- tare cunoaște faptul că „buddhistul” din Frankfurt punea accentul pe valoarea estetică și artistică a lucrurilor, ca ,,refugiu” și consolare de suferințele (inerente) ale vieții. Traduce- rea poeziilor sale, credem noi, i-ar completa imaginea de creator. Schopenhauer este cunos- cut drept o fire rece, pesimistă și serioasă – fără ca niciuna din trăsăturile enumerate să fie greșit atribuite –, poeziile sale ne arată un ,,post”-Schopenhauer: melancolic, vulnerabil în fața naturii și îndurerat de despărțiri. Astfel, din ,,pesimist riguros și logic”, Schopenhauer devine, sub ochii noștri, un caracter plin de nuanțe.

  • Issue Year: 6/2026
  • Issue No: 3
  • Page Range: 417-419
  • Page Count: 4
  • Language: Romanian
Toggle Accessibility Mode