László Szabó. Un portret pe fondul alegerilor din Ungaria, 12 aprilie 2026
László Szabó. A portrait with the Hungarian elections as a backdrop, April 12, 2026
Author(s): Gabriel AndreescuSubject(s): Local History / Microhistory, Present Times (2010 - today)
Published by: Centrul de Studii Internationale
Keywords: László Szabó; Hungarian elections; April 12, 2026; Fidesz; Viktor Orbán;
Summary/Abstract: În contextul alegerilor parlamentare din 12 aprilie din Ungaria, poate cel mai important eveniment din anul 2026 pentru evoluția drepturilor omului în Europa, am ales să facem portretul lui László Szabó, un maghiar transilvănean. În primul rând, pentru judecata lui critică, și elaborată, și răspicată, față de guvernul Viktor Orbán care a pierdut în acest an puterea. A asumat constant această atitudine în comunitatea unde trăiește, în particular și în public, în dezbaterile cu maghiarii din Transilvania și din Ungaria și cu ne-maghiarii cu care a dialogat. A exprimat-o punând accentul pe valorile umaniste trădate prin politica regimului Viktor Orbán și cu sublinierea detaliilor care contează într-o democrație și o societate decentă. Între aceste „detalii”, unul căruia László Szabó i-a dat o importanță aparte, este invadarea Ucrainei de către Rusia. Atitudinea pe care cineva o are față de acest război genocidar reprezintă un test intelectual și moral. Nu doar că László Szabó s-a exprimat răspicat împotriva acțiunii sângeroase căreia i-au căzut victime ucrainenii. El și-a rostit public „regretul și indignarea” față de sprijinul dat regimului Putin de către guvernul Fidesz. A dedicat timp și resurse să ajute victimele. Prin asociația pe care o conduce a inițiat programe de sprijin pentru refugiații ucraineni și pentru persoanele vulnerabile rămase în zonele afectate de conflict. Atitudinea lui blamează, prin contrast, comportamentul autorităților ungare și orientarea multora dintre co-naționalii săi transilvăneni.
Journal: Noua Revistă de Drepturile Omului
- Issue Year: 22/2026
- Issue No: 2
- Page Range: 87-97
- Page Count: 11
- Language: Romanian
