Priests for the third millenium Cover Image

Sacerdoti per il terzo millenio
Priests for the third millenium

Author(s): Viorica Lascu
Subject(s): Christian Theology and Religion
Published by: Studia Universitatis Babes-Bolyai

Summary/Abstract: REZUMAT: Pregătirea preotului mileniului III în viziunea laicilor. Prin confuzia şi indiferenţa religioasă azi răspândite, şi bătrâna noastră Europă e un teren de misiune, în adevăratul sens al cuvântului. Ceea ce pretinde, din partea preoţilor, vocaţie bine verificată şi o pregătire spirituală, teologică, culturală, socială foarte profundă. La conciliul Vatican II s-a studiat problema laicilor şi s-au dat direc¬tive pentru antrenarea lor în apostolat. Preotul trebuie să trezească în fiecare laic simţul de răspundere pentru acţiunea misionară în lume. Noi, laicii, trăim în lume dar nu suntem ai lumii: suntem ai lui Cristos. După lunga şi dura perioadă de persecuţie, primarul obiectiv al lui este catehizarea credincioşilor, păstorirea celor rămaşi ţărani şi ai celor migraţi la oraş; a muncitorilor dezorientaţi, a tinerilor robiţi de mass-media, uneori atât de nocivă; consolidarea instituţiei familiale, insuflarea respectului pentru viaţă, prezenţa în viaţa cetăţii şi în acţiunea ecumenică, mai ales că, fiind noi o minoritate numerică amestecată cu creştini de acelaşi rit, nu trebuie să ne lăsăm contaminaţi de o evlavie condimentată cu folclor şi tămâie, ci trebuie, posedând o clară identitate catolică, să comunicăm, în spirit de iubire creştină, cu fraţii noştri. Trebuie să fim prezenţi alături de preot, cu experienţa noastră de viaţă, în spirit de colaborare în ogorul Domnului.

  • Issue Year: 51/2006
  • Issue No: 1
  • Page Range: 141-143
  • Page Count: 3
  • Language: Italian