THE ALA II PANNONIORUM IN DACIA
ALA II PANNONIORUM ÎN DACIA

Summary/Abstract: Aceasta unitate militara, originar formata din pannoni, a fost totdeauna o ala quingenaria; mai apare ca ala II Gallorum et Pannoniorum (posibil datorita recrutarii unor cataphractarii) ori cu epitetul veterana. Prezenta în vremea Flavienilor în Siria, pare a fi sosit la Dunare abia dupa razboiul dacic al lui Domitian, ramânând apoi în Moesia Superior. A participat si la cucerirea Daciei sub Traian, având un rol proeminent în al doilea razboi (105-106 p. Chr.). Dupa anul 107 trupa figureaza în armata provinciei Dacia; apare în razboiul cu partii, iar apoi în luptele cu sarmatii de la Dunarea mijlocie (118-119 p. Chr.). Aceasta ala a fost cantonata de la început în Dacia Porolissensis, la Gherla (desi în acest loc s-a presupus stationarea temporara a unei alte unitati similare). Ala II Pannoniorum va ocupa aceasta garnizoana mereu, pâna la abandonarea Daciei. Unitatea a dispus întâi de un castru de pamânt (145x138 m cu un singur sant), refacut în piatra abia dupa 140 p. Chr. (169x162 m, cu doua santuri de aparare). În vecinatatea acestuia a înflorit un vicus militar, cu nume necunoscut. Populatia consta mai ales din colonisti latinofoni, cu o mare pondere a celtilor romanizati, rolul orientalilor fiind redus. Pâna la razboaiele marcomanice asezarea a fost foarte prospera, iar unii militari au patruns în elita societatii din orasele daco-romane. Garnizoana romana de aici, parte din exercitus Daciae Porolissensis, supraveghea centrul acestei provincii si asigura legaturile dintre diferitele sectoare ale frontierei. Probabil ca o parte din calaretii ei patrulau de-a lungul drumurilor principale. În timpul razboaielor marcomanice, ala II Pannoniorum va fi participat la apararea provinciilor dacice si la campaniile din învecinatul Barbaricum, dar nu dispunem de date clare. Nordul Daciei nu pare sa fi suferit devastari majore în acest timp, iar castrul n-a fost afectat. Perioada urmatoare a adus o prosperitate mai redusa, iar în componenta trupei au intrat tot mai mult elemente din zona – traci si illyri. Castrul a suferit doar unele refaceri si amenajari minore. Nu se cunosc dovezi explicite despre prezenta alei în evenimente militare din secolul III, dar desigur ca s-a implicat în apararea provinciei. Spre mijlocul secolului III declinul asezarii este vizibil, dar trupa este în garnizoana si refoloseste o serie de monumente de piatra la reparatii în castru, poate sub presiunea multelor atacuri barbare. Unitatea a parasit Dacia la abandonarea provinciei, fiind mutata la Oescus, în Moesia Inferior; castrul parasit a cazut treptat în ruina. Sursele epigrafice sunt lacunare; ele ne fac cunoscuti doar câtiva comandanti si militari ai alei din secolele II-III, greu de datat mai precis. Stampilele tegulare sunt numeroase, dar tipul lor nu a evoluat deloc si nu permite datari. Prima jumatate a secolului II ramâne deocamdata perioada cea mai bine documentata de izvoare.

• Details
• Contents