Luther and the jews - A Controversial relationship Cover Image
  • Price 5.90 €

Luther şi evreii – o relaţie controversată
Luther and the jews - A Controversial relationship

Author(s): Mihnea Georgescu
Subject(s): Jewish studies
Published by: The Goldstein Goren Center for Hebrew Studies

Summary/Abstract: Scopul acestui articol este acela de a prezenta evoluţia relaţiei controversate dintre Luther şi evrei, de la admiraţia declarată la instigările făţişe la persecuţie. Această involuţie este analizată şi sub aspectul raportării la exegeza tradiţională rabinică, dar şi din punct de vedere istoric, ţinând cont de faptul că Electorul de Saxonia şi protectorul lui Luther a interzis în 1536 evreilor să stabilească pe teritoriul său. În acest context, Luther a refuzat să intervină în favoarea evreilor, în ciuda insistenţelor lui Josel din Rosheim acesta fiind considerat de Heiko Oberman ca fiind punctul de cotitură în involuţia atitudinilor lui Luther faţă de evrei. Un capitol special este rezervat pamfletului antisemit al lui Luther Despre evrei şi minciunile lor, scris în anul 1543, cu trei ani înainte de moarte. Perspectiva academică dominantă, după cel de-al doilea război mondial, este aceea că tratatul a exercitat o influenţă majoră şi persistentă asupra atitudinii Germaniei faţă de cetăţenii săi evrei în secolele dintre Reformă şi Holocaust. În această carte Luther recomandă ca evreii să fie lipsiţi de bani, drepturi civile, învăţături religioase şi educaţie şi să fie forţaţi să muncească pământul, să fie expulzaţi din Germania şi, dacă este posibil, omorâţi. Istoricul american Lucy Dawidowicz consideră că linia descendenţei antisemite de la Luther la Hitler este „uşor de trasat”, iar Robert Michael evidenţiază implicaţiile criminale ale antisemitismului lui Luther. În concluzie, Martin Luther a avut o influenţă durabilă şi nefastă asupra raportării germanilor faţă de evrei, girând cu autoritatea sa religioasă crimele naziste.

  • Issue Year: 2007
  • Issue No: 7
  • Page Range: 270-279
  • Page Count: 10
  • Language: Romanian