Annual Conference of the European Academy (2019) Cover Image
  • Price 4.50 €

Conferinţa anuală a Academiei Europei (2019)
Annual Conference of the European Academy (2019)

Author(s): Ion Craiovan
Subject(s): Law, Constitution, Jurisprudence, Civil Law, Conference Report
Published by: Universul Juridic
Keywords: conference; European Academy;

Summary/Abstract: Academia Europei – Academia Europaea – a fost fondată în anul 1988 la iniţiativa Societăţii Regale din Marea Britanie și a altor academii naţionale din Europa. Ea cuprinde în prezent circa 3.800 de membri, dintre care peste 70 de laureaţi ai premiului Nobel, din statele care fac parte din Consiliul Europei și din alte state ale lumii. Anul 2019 a însemnat 31 de ani de existenţă și a fost marcat printr-o conferinţă internaţională care a avut loc în Barcelona, în perioada 23-25 octombrie 2019, fiind găzduită de Institutul de Studii Catalane (I.E.C.). În prima zi a Conferinţei a avut loc adunarea generală anuală prezidată de președintele AE, Sierd Cloetingh, și festivitatea de primire a noilor membri AE și YAE (Young Academy of Europe) care au fost acceptaţi în anii 2018 și 2019. Din România au fost validaţi, ca noi membri, Mircea Dumitru și Sorin Antohi.

  • Issue Year: 2019
  • Issue No: 04
  • Page Range: 160-161
  • Page Count: 2
  • Language: Romanian